icon

Premierul Pavel Filip apreciază progresele înregistrate în discuțiile dintre Chișinău și Tiraspol

30-11-2017 16:51
1,076

Prim-ministrul Pavel Filip a salutat, în debutul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri,  progresele înregistrate în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Șeful Executivului s-a referit la deschiderea podului care leagă localitățile Gura Bâcului și Bâcioc și la semnarea celor patru decizii protocolare privind problemele din regiunea transnistreană.

 

În acest sens, Prim-ministrul a mulțumit tuturor persoanelor implicate în procesul de negocieri, dar și partenerilor din formatul „5+2” care asigură echilibrul în tratativele purtate de autorități și obținerea unor rezultate concrete.

 

Premierul s-a arătat convins că cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului vor resimți rezultatele pozitive în urma implementării deciziilor referitoare la restabilirea conexiunii de telefonie fixă și mobilă, asigurarea accesului fermierilor la propriile loturi de pământ, apostilarea diplomelor emise de instituțiile de învățământ superior din regiunea transnistreană și, în mod special, funcționarea școlilor din stânga Nistruluicu predare în grafie latină.

 

„Desigur, avem un optimism prudent pentru că mai sunt mulți pași de făcut pentru a pune în aplicare toate aceste decizii protocolare, dar în același timp trebuie să ne bucurăm de acest progres”, a conchis Pavel Filip.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31