10:46:13 25.04.2024
Stiri

Ce trebuie să facă guvernarea de la Chișinău pentru a-l convinge pe Ion Sturza că aspirațiile europene ale acesteia sunt REALE

Politică 30.11.2017 17:40 Vizualizări2429 Autor: Ziarul National
Ce trebuie să facă guvernarea de la Chișinău pentru a-l convinge pe Ion Sturza că aspirațiile europene ale acesteia sunt REALE Moldovan European Integration Debate Forum


Fostul premier al R. Moldova, Ion Sturza, susține că, în relația cu UE, moldovenii ar trebuie să aibă „ambiție” și să „nu fim mediocri”.

„Astăzi, nimeni din UE nu vrea nici să pună pe agendă o eventuală aderare a Republica Moldova. Problemele sunt în interiorul UE. Inclusiv geografia ne joacă festa în privința integrării europene. Mulțumim României pentru sistemele de interconexiune energetică, dar s-a făcut prea puțin, conducta de gaze nu e funcțională, nu avem studiu de fezabilitate pentru rețelele electrice, și schimbăm roțile la trenuri – situația este pur și simplu o aberație. Republica Moldova este în continuare stația-terminus a URSS. Trebuie să facem așa că Republica Moldova să fie stația terminus a UE”, a declarat Sturza astăzi, în cadrul celei de-a cincea ediții a Forumului anual de Dezbateri privind Integrarea Europeană a Republicii Moldova, organizată la Chișinău.

Ion Sturza susține că, pentru a demonstra că pledează cu adevărat pentru integrarea R. Moldova în UE, autoritățile de la Chișinău ar trebui să întreprindă mai multe acțiuni.

„Ce m-ar impresiona acum și m-ar convinge de aspirațiile europene ale guvernării ar fi anunțul de amânare peste un ciclu electoral a reformei electorale, condamnarea responsabililor de furtul bancar și recuperarea prejudiciului, naturalizarea și numirea în funcție la CNA a Laurei Cotruța Kovesi și stoparea retransmiterii posturilor rusești de televiziune ORT și NTV de către politicienii de la Chişinău”, a declarat fostul premier.

Menționăm că organizatorii Forumului sunt Friedrich Ebert Stiftung Moldova (FES), Asociația pentru Politică Externă (APE), în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova(MAEIE).


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md