Silvia Radu a demis doi șefi de Direcție. Pentru ambele posturi va fi organizat în scurt timp concurs public

ghimpu-silvia-radu-a-inteles-abia-astazi-unde-s-a-bagat-38808

Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, a semnat, astăzi, 30 noiembrie 2017, dispozițiile privind retragerea din funcție a șefului Direcției generale transport public și căi de comunicație, Oleg Poiată și, respectiv, a șefului Direcției educație, tineret și sport, Alexandru Fleaș.

În contextul situației create, conducerea Direcției generale transport public şi căi de comunicaţie va fi asigurată de Vitalie Butucel, șef adjunct al subdiviziunii, iar administrarea Direcției generale educație, tineret şi sport va fi preluată de șefa adjunctă, Viorica Negrei.

Pentru ambele posturi va fi organizat în scurt timp concurs public. Conducerea interimară își va exercita mandatul până la desemnarea câștigătorilor concursului public.

Primarul general Silvia Radu a luat decizia retragerii din funcție a lui Oleg Poiată după o analiză detaliată a activității acestuia. În urma analizei, s-a constat un management defectuos care aduce prejudicii întregii administrații. Direcția nu a încheiat până la această oră un contract pentru întreținerea drumurilor publice, pentru anul 2018.

În cazul șefului Direcției educație, tineret și sport, Alexandru Fleaș, s-a constat, de asemenea, un management defectuos al sistemului de învățământ din municipiul Chișinău.

Cazurile din ultima perioadă, în special neregulile apărute în procesul de alimentație a copiilor de la Grădinița nr. 157, precum și neregulile apărute în sistemul de învățământ de la Liceul „M. Eminescu”, sunt elemente de o gravitate deosebită.

S-a stabilit că deși lucrările de reparație efectuate la acest liceu nu au fost bine făcute, a fost efectuată plata acestora în mod nejustificat. Pentru plata nejustificată a unor astfel de lucrări, primarul general va depune un denunț penal, pentru ca autoritățile în drept să verifice dacă s-a comis o faptă penală sau nu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente