Exact cât s-a furat din Republica Moldova; Suma fabuloasă plătită de un prinţ din Arabia Saudită, pentru a fi eliberat pe cauţiune

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Prințul saudit Miteb bin Abdullah a fost eliberat, la trei săptămâni după ce a fost reținut într-un dosar de corupție. Văzut drept unul dintre cei cinci succesori la tron, prințul Miteb ar fi scăpat de detenție după ce ar fi ajuns la „o înțelegere acceptabilă” de peste un miliard de dolari cu autoritățile.

Prințul Miteb bin Abdullah este unul dintre cei 200 de prinți, miniștri și oameni de afaceri reținuți, într-un dosar de corupție. Potrivit BBC News, ar mai fi alte trei persoane care au încheiat înțelegeri similare.

„Prințul Miteb a fost eliberat marți dimineața”, a spus o sursă guvernamentală, pentru AFP.

Potrivit unei surse din anchetă, citate de Reuters, înțelegerea ar fi previzut și ca prințul „să recunoască implicarea în fapte de corupție cunoscute”. Pe de altă parte, acesta nu a oferit detalii privind condițiile eliberării sale – dacă este arestat la domiciliu sau sub control judiciar.

Fiul de 65 de ani al fostului Rege Abdullah este unul dintre cei mai importanți oficiali reținuți, la ordinul unui comitet anticorupție înființat de vărul său de 32 de ani, prințul moștenitor Mohammed bin Salman. Prințul Miteb a fost ministru al Gărzii Naționale, o forță de securitate cu 100.000 de membri, al cărei scop era să protejeze familia regală.

New York Times relata că prințul Miteb ar fi fost ținut în detenție la hotelul de cinci stele Ritz-Carlton din Riad, alături de fratele său, prințul Turki bin Abdullah, fost guvernator al provinciei Riad, cât și de investitorul miliardar prințul Alwaleed bin Talal, patronul televiziunii MBC, Alwalid al-Ibrahim, fostul șef al Autorității Generale de Investiții, Amr al-Dabbagh și de fostul șef al Curții Regale, Khalid al-Tuwairji.

Autoritățile nu au făcut publice numele celor 208 persoane reținute în 4 noiembrie și nici nu sunt cunoscute detaliile privind faptele de care sunt acuzați oficialii saudiți.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...