Maia Sandu: PAS salută inițiativa societății civile, privind anularea votului mixt

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Acțiune și Solidaritate salută inițiativa societății civile, care și-a propus să colecteze semnături în vederea declanșării unui referendum privind anularea sistemului de vot mixt.

Asta a declarat președinta formațiunii, Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune TVC 21. Totuși, ea a menționat că e o inițiativă a societății civile și că nu ar trebui politizată, întrucât guvernarea urmărește „s-o arunce în derizoriu”.

„Noi salutăm acest referendum, această inițiativă. Suntem pentru anularea acestui sistem electoral și vom face tot ce putem ca acest lucru să se întâmple, și am făcut acest lucru până acum. Inițiativa este a societății civile și nu o politizăm. Ne bucură că societatea civilă are o voce și aceasta devine tot mai puternică”, a declarat președinta PAS.

Ea a comentat și declarațiile unor reprezentanți ai Partidului Democrat, care au calificat inițiativa drept un „nonsens juridic”.

„Este o aberație. Nu poate fi un nonsens juridic un referendum care este un exercițiu de democrație directă. Acum că noi nu avem condițiile unei democrații în care cetățenii pot să-și expună direct opțiune e altceva. Dar insinuările PD-ului, în situația în care ei au promovat schimbarea sistemului electoral în pofida tuturor recomandărilor, această reacție a lor este una lipsită de logică”, a mai spus Maia Sandu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...