„Silvia Radu, primar general interimar-impostor, a instalat de dimineaţă la intrarea pe holul unde este biroul primarului general un nou post de poliţie, cu însărcinarea clară să nu treacă nimeni prin zonă, spre a-i tulbura liniştea uzurpatoare a doamnei”, a declarat Valeriu Munteanu, vicepreşedinte PL.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Chişinău infirmă însă spusele lui Munteanu şi susţine că postul de poliţie nu este amplasat în apropiere de biroul edilului interimar, ci pe etaj, lângă scări, iar poliţistul se află în locul respectiv pentru că sistemul de supraveghere video din clădire are o defecţiune.

„Nu este un ordin, aşa cum au fost doi poliţişti aşa au rămas, doar că unul a rămas la parter şi altul a urcat sus la etaj. În primul rând este vorba despre asigurarea ordinii publice şi pentru a aplica câteva măsuri pentru disciplinarea activităţii primăriei, a oamenilor care vin şi aşa mai departe, având în vedere că de câteva zile nu mai funcţionează sistemul de monitorizare video”, a menţionat purtător de cuvânt al Primăriei capitalei, Vadim Brânzaniuc.

Tot astăzi, liberalii au depus la Procuratura Generală un denunţ împotriva primarului interimar, pe care o acuză de samavolnicie. Silvia Radu nu a comentat, deocamdată, afirmaţiile vicepreşedintelui PL şi nici acţiunile liberalilor.