icon

Premierul Pavel Filip, în dialog cu Președintele Georgiei, Giorgi Margvelashvili

29-11-2017 16:31
1,068

Cadrul de colaborare moldo-georgian şi importanța dezvoltării parteneriatului bilateral au fost discutate astăzi, la Tbilisi, în cadrul întrevederii Premierului Pavel Filip cu Președintele Georgiei, Giorgi Margvelashvili.

 

Prim-ministrul Pavel Filip a subliniat dinamizarea relațiilor de cooperare dintre cele două state prin intensificarea schimbului de vizite la nivel înalt, accentuând necesitatea menținerii unui dialog politic activ, inclusiv în realizarea agendei europene. În context, Pavel Filip a remarcat succesele Georgiei în realizarea angajamentelor asumate în fața Uniunii Europene și a felicitat poporul georgian cu prilejul obținerii regimului liberalizat de vize cu UE.

 

De asemenea, Premierul a accentuat necesitatea valorificării depline a potenţialului de colaborare în domeniul economic şi investiţional. Pavel Filip a exprimat interesul pentru cooperarea în domeniul diversificării surselor energetice, creării întreprinderilor mixte, precum și a facilitării comerțului în contextul inițiativei „Un Circuit, un Drum”. 

 

La rândul său, Președintele Georgiei, Giorgi Margvelashvili, a confirmat disponibilitatea țării sale de a intensifica relațiile comercial-economice cu Republica Moldova, optând pentru menținerea în continuare a schimbului reciproc de bune practici în domeniul afacerilor interne, al justiţiei, al apărării și al turismului.

 

Oficialii au mai apreciat buna cooperare dintre state în cadrul organizaţiilor internaţionale: ONU, Consiliul Europei, OCEMN, GUAM. Șeful Executivului a salutat progresele înregistrate pe parcursul exercitării de către Georgia a președinției GUAM.

 

În același timp, Premierul Pavel Filip și Președintele Giorgi Margvelashvili au confirmat susținerea reciprocă în procesul de reglementare a conflictelor teritoriale existente în cele două state.

 

Tot astăzi, Prim-ministrul Pavel Filip a depus flori la Monumentul Eroilor care au luptat pentru apărarea independenței Georgiei.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30