Valeriu Munteanu, despre organizarea unui referendum de anulare a votului mixt: Cel mai mare beneficiar este PD

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ideea societăţii civile de a iniţia un referendum privind anularea sistemului electoral mixt este sortită eşecului, deoarece la plebiscit nu va participa numărul necesar de alegători, iar cel mai mare beneficiar ar urma să fie Partidul Democrat, spune vicepreşedintele PL, Valeriu Munteanu.

„Mai multe ONG-uri și mai nou câteva partide politice susțin frenetic ideea organizării unui referendum pentru anularea legii privind trecerea la sistemul electoral mixt. Din păcate cel mai mare beneficiar al acestei inițiative este tot Partidul Democrat. Este bineînțeles pentru toată lumea că ideea (nobilă) de a anula legea privind sistemul electoral mixt nu va putea să scoată din case 1/3 din alegătorii cu drept de vot din Republica Moldova, mai ales că acest Referendum se vrea a fi unul republican, iar în spațiul rural mașina de lucru a PD și mai puțin a PSRM va avea capacitatea să țină oamenii în case în ziua plebiscitului. Metodele le cunoaștem cu toții, pentru concludență a se vedea rezultatele izbitoare ale ultimelor alegeri locale parțiale din 19 noiembrie”, spune liberalul.

Acesta nu exclude că, PD, precum și PSRM-ul din buzunarul stâng al PD, și-ar dori să provoace, „la insistența societății civile”, un astfel de referendum, ca mai apoi să jubileze cu rezultatele, să le poată etala în interiorul Republicii Moldova, dar mai ales în exterior, legitimând astfel votul dat de PD și PSRM, în iulie.

„Consider cu tărie acest sistem electoral mixt, unul neconstituțional, pe mai multe motive și în acest sens am depus la Curtea Constituțională, acum două luni, o sesizare consistentă, consider că dezlegarea acestei mari probleme pentru Republica Moldova de azi și de mâine se află anume în mâinile magistraților CC”, mai spune Valeriu Munteanu.

Mai mulți reprezentanți ai societății civile cer organizarea unui referendum legislativ privind anularea sistemului electoral mixt, înţelegere la care au ajuns PD şi PSRM în primăvara-vara acestui an.

Reprezentanții societății civile îşi motivează solicitare prin faptul că, în prezent, Republica Moldova se află într-o situație dificilă, în care un partid (PD – n.r.) cu rată scăzută de popularitate a reușit să obținută controlul tuturor puterilor în stat.

Astfel, potrivit lor, referendumul legislativ este unicul instrument prevăzut de către Constituție și Codul Electoral, care oferă posibilitatea ca cetățenii să intervină atunci când Parlamentul le-a întors spatele celor care le-a dat mandatul.

Grupul de inițiativă îşi mai motivează solicitarea prin faptul că experții Comisiei de la Veneția au avizat negativ proiectul de lege privind sistemul electoral mixt elaborat de PD şi PSRM, inexistenţa unui consens larg între partidele politice privind trecerea la votul mixt, experienţa statelor vecine – România, Ucraina sau Georgia, care au renunţat la acest sistem de vot, precum şi modul în care diaspora este discriminată de noul sistem de vot.

În context aceştia, fac apel către societate de a fi susținuți în inițierea unui referendum legislativ privind anularea legii sistemului electoral mixt. De asemenea, grupul de inițiativă cere tuturor partidelor politice susţinere în procesul respectiv.

Conform procedurii, grupul de inițiativă trebuie să colecteze 200 de mii de semnături.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...