Preşedintele Igor Dodon a cerut explicaţii Guvernului după expulzarea a doi jurnalişti ruşi

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, şi Partidul Socialist au cerut, marţi, explicaţii în scris din partea Guvernului de la Chişinău pentru expulzarea a doi jurnalişti ruşi.

“Efectuând din ce în ce mai multe demersuri anti-Rusia, coaliţia proeuropeană de guvernământ încearcă să afecteze cooperarea moldo-rusă şi să distragă atenţia oamenilor de la problemele din economie şi scăderea nivelului de trai. Cei care se află în spatele acestor acţiuni încearcă să-i mulţumească pe politicienii occidentali care folosesc politici anti-ruse şi, în plus, să provoace măsuri de represalii care ar complica relaţiile dintre cele două ţări”, a declarat Igor Dodon.

Jurnaliştii Alexei Samoliotov şi Marina Safronova au fost reţinuţi, marţi, pe aeroportul din Chişinău de către poliţia de frontieră, întrucât “nu au specificat scopul vizitei în Republica Moldova”. Prin urmare, cei doi au fost trimişi înapoi la Moscova, după ce au fost controlaţi timp de două ore.

Potrivit declaraţiilor celor doi jurnalişti ruşi, aceştia urmau să participe la prezentarea propriului film documentar, “Bătălia pentru Salyut”, peliculă dedicată stării de urgenţă de la staţia orbitală Salyut-7 în 1985.

Şi Partidul Socialiştilor a a anunţat că va iniţia o anchetă parlamentară privind reţinerea şi ulterior expulzarea jurnaliştilor ruşi Alexei Samoliotov (Zvezda TV) şi Marina Safronova (All-Russia State Broadcasting Company).

“Acţiunile radicale ale majorităţii de guvernământ, care încalcă prevederile documentelor internaţionale privind mass-media şi drepturile omului, sunt în egală măsură alarmante şi inexplicabile. Socialiştii intenţionează să iniţieze o anchetă parlamentară în privinţa tuturor cazurilor de deportări ilegale ale cetăţenilor ruşi din ultimele câteva luni”, se arată într-un comunicat al formaţiunii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.