„Așa brad a fost numai la Vatican – livrat și dus cu avionul. Noi încă nu avem transportul cu care să-l aducem. Nu e clar. Îl aducem pe 3 platforme, pe o platformă specială”, a menționat pentru TV8, Iurie Topală, șef „Calea Ferată”.
Deși ieri ofițerul de presă de la primărie ne-a spus că cheltuielile de transport vor fi suportate de Calea Ferată, șeful instituției Iurie Topală spune că banii vor fi oferiți de un agent economic din Moldova, menționând că ar fi vorba de cel mult 25 de mii lei: „Eu nu pot să vă spun cine e agentul economic. Eu nu sunt în țară. MUSCA Agentul economic aduce. Noi am primit de la o firmă de expediții. – De unde este firma? – Firma de expediții este a noastră”.
„Asta chiar nu știu. La sigur nu noi. Astea sunt chestiunile domnului Topală”, susține Vadim Brânzaniuc, ofițer de presă al Primăriei.
Deși responsabilii de la Primărie au spus că bradul ne va costa 15 mii de lei, primarul suspendat al Capitalei este sceptic.
„Chestiunea asta cu demonstrațiile de forță, că acum la Chișinău va fi cel mai înalt brad din republică, spre deosebire de cum a fost anii trecuți, o competiție din asta absurdă și artificială a brazilor nu are nimic niciun sens. Asta e poveste cu 15 mii de lei. Poveste și o minciună gogonată. Aici vorbim despre mii de euro, zeci de mii de euro”, a menționat Dorin Chirtoacă.
Pomul de Crăciun urmează să ajungă la Chișinău cel târziu joi dimineața, spun cei de la Primărie. Bradul va avea 29 de metri și va fi adus din munții Carpați, Ucraina.
Reporter: Anastasia Antoceanu