După vizita Patriahului Kiril la Bucureşti, Patriarhul Daniel merge la Moscova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După vizita Patriarhului Moscovei şi a Întregii Rusii, Kiril, la Bucureşti, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a fost invitat la Moscova. Acesta se va afla în capitala Federaţiei Ruse în perioada 2-5 decembrie, unde va participa alături de alţi patriarhi la aniversarea a 100 de ani de la restaurarea patriarhatului Bisericii Ruse.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu a precizat, pentru Mediafax, că vizita patriarhului Daniel nu este una bilaterală.

Pe 26 octombrie, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Preafericitul Părinte Kiril, a venit la Bucureşti şi a luat parte la ceremoniile dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou. El a adus din Rusia un fragment din Sfintele Moaşte ale Sf. Cuv. Serafim de Sarov, care a fost aşezat pentru închinarea pelerinilor de pe Colina Patriarhiei şi apoi oferit comunităţii ortodoxe ruse arondate Bisericii Sfântul Nicolae – Tabacu din Capitală.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...