Familiile cu un venit de până la 3000 lei lunar, pot beneficia de compensaţii la plata agentului termic. Unde pot fi depuse cererile pentru fiecare sector al Capitalei

caldura_calorifer1_65349900

Primăria Chişinău îndeamnă în continuare familiile defavorizate din municipiu să depună dosarele pentru a beneficia de compensații la plata agentului termic, pe durata sezonului de încălzire 2017-2018.

Astfel, familiile cu un venit global de până la 3000 lei lunar, beneficiari de compensaţii în sezonul rece anterior, sunt chemaţi să-şi reînnoiască cererile pentru sezonul termic 2017-2018, prin care informează că situaţia materială a familiei nu s-a îmbunătăţit.

Solicitări pentru ajutoare pot face şi alte familii din Chișinău și din suburbii, cu venituri mici, care n-au beneficiat anterior de compensaţii, dar care au un venit global de 3000 lei lunar. Valoarea ajutorului la plata agentului termic este de 40% din costul facturii pentru încălzire.

Cererile pentru compensații sunt depuse la următoarele subdiviziuni:

– Întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ (ÎMGFL) nr. 1 – 23, pentru cetăţenii care locuiesc în sectoarele Botanica, Centru, Râşcani şi Buiucani;
– Pretura sectorului Ciocana, prin intermediul gestionarilor fondului locativ, de la cetăţenii care locuiesc în sectorul respectiv;
– Primăriile localităților suburbane pentru locuitorii din orașele, comunele și satele din componența municipiului Chișinău.

Până la data de 27.11.2017, au fost depuse 20 797 dosare, dintre care 19 516 -cereri de reconfirmare și 1 281 cereri noi.

Amintim că, în sezonul de încălzire 2016-2017, circa 39 mii de familii au beneficiat de compensaţii la plata agentului termic, pentru care din bugetul municipal s-au achitat peste 94 milioane lei.

De asemenea, familiile defavorizate, de rând cu solicitarea de ajutor la plata agentului termic pot cere compensarea diferenţei în urma majorării tarifului pentru transportarea deşeurilor menajere solide, precum şi pentru plata volumului de apă suplimentar calculat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente