(DOC) Elevii din Transnistria vor avea acces la studii în limba română, după aproape 15 ani; Ce prevederi mai conține protocolul semnat de Chișinău și Tiraspol

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Elevii celor opt școli cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană vor activa în regim normal, conform unui protocol semnat de Tighina între Chişinău şi Tiraspol. Situaţia este normalizată după aproape 15 ani în care personalul şi elevii şcolilor respective au fost persecutaţi.

Prevederile deciziei protocolare referitoare la instituțiile de învățământ moldovenești conțin multiple angajamente în ceea ce privește diminuarea tarifelor la serviciile comunale, stabilirea unor plăți simbolice pentru arendarea clădirilor cu stipularea expresă că contractele de arendă vor fi încheiate pe un termen de 10 ani cu posibilitatea prolongării ulterioare a acestora.

De asemenea, protocolul stabilește determinarea posibilității utilizării loturilor de pământ pe care sunt amplasate aceste școli, asigurarea liberei circulații a profesorilor și a elevilor, precum și aprovizionarea nestingherită cu materiale didactice și bunuri necesare pentru buna desfășurare a procesului educațional.

Totodată, a fost semnat și protocolul cu privire la aplicarea apostilei pe actele de studii emise în regiunea transnistreană.

Astfel, prin documentul ce se referă la apostilarea actelor de studii din regiunea transnistreană s-au convenit modelele neutre de ștampilă și de diplomă, pe care organul competent al Republicii Moldova urmează să aplice apostila în corespundere cu cerințele Convenției de la Haga cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine din 05.10.1961.

Amintim că, în regiunea transnistreană activează opt școli cu predare în grafie latină: liceul „Alexandru cel Bun” din Tighina/ Bender; liceul „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol; liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol; liceul „Evrica” din Râbnița; liceul „Mihai Eminescu” din Dubăsari; gimnaziile din localitățile Corjova și Roghi, precum și gimnaziul internat pentru copiii orfani din Tighina/ Bender.

În 33 de instituții din regiunea transnistreană, elevii vorbitori de română învață din manuale după curricula Federației Ruse numai că traduse în „limba moldovenească”, adică în limba română cu caractere chirilice.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...