Chişinăul și Tiraspolul, la o masă; Au fost semnate astăzi patru decizii protocoale ce vizează ambele părţi ale Nistrului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Reprezentanţii politici Gheorghe Bălan şi Vitalii Ignatiev au semnat, astăzi, la Bender, patru decizii protocolare. În cadrul întrevederii dintre oficialii au fost discutate toate aspectele ce țin de funcționarea școlilor cu predare în grafia latină din Transnistria.

Deciziile vizează recunoașterea diplomelor de studii superioare eliberate în stânga Nistrului, restabilirea rețelei de telefonie mobilă și fixă între cele două maluri ale Nistrului și asigurarea accesului nestingherit al proprietarilor la terenurile agricole situate după traseul Râbnița-Tiraspol. De asemenea, asigurarea bunei funcționări a școlilor cu predare în grafia latină transmite IPN.

Răspunzând la întrebările presei, vicepremierul Gheorghe Bălan a spus că au fost discutate toate aspectele ce țin de funcționarea școlilor cu predare în grafia latină. S-a convenit asupra extinderii contractelor de chirie, iar taxa va fi una simbolică. Partea transnistreană va asigura accesul nestingherit al profesorilor și elevilor la instituțiile de învățământ, dar și îmbunătățirea infrastructurii acestor instituții, pentru a contribui la un proces educațional de calitate.

Cât privește accesul la terenurile agricole, s-a convenit ca partea transnistreană să revină la mecanismul existent până în 2006. Proprietarii de terenuri vor trebui să prezinte actele confirmatoare cu privire la proprietate în termen de două luni.

Întrebat despre chestiunile la care încă nu s-au găsit soluții, Gheorghe Balan a subliniat că acestea fac parte din pachetul „Berlin +” și țin de libera circulație pe cele două maluri, dosarele penale intentate în regiunea transnistreană și recunoașterea numerelor de înmatriculare transnistrene.

„Vom lucra în direcția soluționării acestor probleme. Important este că există voință politică și deschidere din partea ambelor părți, dar și a grupurilor de experți. Suntem optimiști că vom găsi soluții”, a mai spus oficialul de la Chișinău.

La rândul său, reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitali Ignatiev, a spus că prin semnarea celor patru protocoale părțile au dat dovadă de deschidere în soluționarea problemelor cu caracter socio-umanitar. Acesta a apreciat pozitiv faptul că s-a ajuns la un numitor comun în recunoașterea diplomelor eliberate de Tiraspol, acest lucru, potrivit lui Ignatiev, va asigura mobilitatea academică a tinerilor din stânga Nistrului și accesul la educație. De asemenea, acesta a salutat decizia luată în cazul restabilirii rețelei telefonice și a precizat că grupurile de experți vor veni cu o viziune comună pentru a elimina impedimentele și a oferi servicii de calitate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...