Actualitate

Hugh Jackman despre ,,Logan”: A venit timpul să părăsesc petrecerea

Actorul australian și-a făcut debutul în pielea mutantului morocănos, cu gheare de metal indestructibile în anul 2000, în filmul ,,X-Men”, și de atunci a interpretat acest rol de opt ori. Însă, cu ocazia lansării în acest an a peliculei ,,Logan”, Jackman a declarat că atât el cât și producătorii și-au asumat cel mai mare risc pentru ultima sa interpretare a rolului supereroului mutant.

,,Oamenii au considerat acesta a fi cel mai mare risc, cel mai prostesc risc asumat vreodată; cred că ei presupun o continuare (a unui film) este realizată doar pentru profit, însă din experiența mea ca parte implicată întotdeauna mi s-a părut că este riscant și cred că riscul trebuie acceptat”, a spus actorul într-un interviu.

,,Logan” a fost primul oară când Jackman, în vârstă de 49 de ani, și-a interpretat personajul într-un film care nu este recomandat minorilor sub 13 ani și minorilor neînsoțiți în SUA, din cauza violenței sporite încă de la primele imagini, în care i s-a permis să îmbrățișeze latura mai sumbră a lui Wolverine.

Acțiunea din "Logan" se desfășoară la peste 50 de ani după ,,X-Men: Days of Future Past" (2014), iar personajul Logan — sau Wolverine în starea sa mutantă — a îmbătrânit și a devenit vulnerabil. Logan își petrece timpul îmbătându-se în apropiere de frontiera mexicană, mergând să cumpere droguri de pe piața neagră pentru a-l îngriji pe profesorul Xavier, care este pe moarte și al cărui rol este jucat pentru ultima dată de actorul britanic Patrick Stewart. Logan este scos brutal din această stare de letargie când o femeie misterioasă îl imploră să protejeze o fetiță, pe remarcabila Dafne Keen, o anglo-spaniolă în vârstă de 11 ani, în primul său rol de cinema. Aceasta are puteri asemănătoare cu ale lui și este urmărită de forțe obscure.

,,Acesta este un om a cărui viață este centrată pe violență”, a spus Jackman. ,,Din punct de vedere tematic a părut foarte dificil, nu doar în ceea ce privește violența grafică, ci și a consecințelor violenței, a părut imposibil de realizat un film PG-13 (nerecomandat minorilor sub 13 ani — n.r.) și de intrat totodată în tematică, la un nivel serios”, a adăugat actorul.

Filmul a fost primit cu laude din partea criticilor la lansarea sa în martie și a încasat 600 de milioane de dolari la nivel internațional, conform BoxOfficeMojo.com.

20th Century Fox speră că noua abordare a lui Jackman în rolul său din ,,Logan” să ofere un avantaj în sezonul premiilor care se apropie și care nu favorizează de obicei peliculele cu buget mare, realizate după benzi desenate.

,,Este un moment foarte bun pentru noi ca actori sau creatori de povești”, a declarat actorul. ,,Sunt încântat că Academia (Americană de Film și Științe, ai cărei membri votează premiile Oscar) vede mai puține limite în ceea ce privește caracteristicile necesare unui film bun, iar genul nu ar trebui să dicteze acest lucru”, a adăugat Jackman.

Sursa: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *