Potrivit portalului Adevărul România, Vlad Plahotniuc l-a acționat în judecată pe omul de afaceri român Adrian Porumboiu, cerând judecătorilor să-l oblige pe milionarul din Vaslui să nu-i mai rostească numele vreodată. Instanța ar urma să examineze cererea săptămâna viitoare, pe 29 noiembrie. Adrian Porumboiu a declarat pentru aceeași sursă că „e penibil să ceri judecarea fără citarea părților”.
„Poate că treaba asta merge acolo la Chişinău, unde el hotărăşte. Sau poate că s-a gândit că judecătorul are şi vreo mitralieră. Eu sunt un om liber, nu mi-e frică”, a declarat Adrian Porumboiu.
Omul de afaceri a precizat că i-a trimis luna trecută lui Plahotniuc, prin curierat, o notificare privind tranzacţia din 2015, prin care grupul de firme ale lui Porumboiu, Racova Com Agro Pan, au fost preluate de concernul basarabean TransOil, în spatele căruia ar sta liderul PDM. Omul de afaceri român susține că nu s-a întâlnit vreo dată cu Vlad Plahotniuc şi că i-a rostit numele o singură dată, într-un interviu. Democrații au fost însă scumpi la vorbă.
„Am înțeles că este așa o scrisoare, dar nu pot să comentez nimic, fiindcă nu cunosc conținutul. După câte am văzut, era vorba de ceva despre defăimare”, a declarat Vitalie Gamurari, purtător de cuvânt PDM.
Portalul Adevărul.ro scrie că după ce milionarul vasluian și-a vândut afacerile, între părți au apărut tensiuni, acuzând reprezentanții TransOil că nu și-au respectat obligațiile contractuale. Atunci, Adrian Porumboiu a afirmat pentru prima dată în mod public că „este convins“ că în spatele tranzacţiei s-ar afla oligarhul Vlad Plahotniuc.