'Mafia nu a câştigat, dar nici nu a pierdut', a declarat ministrul italian al justiţiei, Andrea Orlando, în deschiderea unei 'reuniuni naţionale privind lupta împotriva mafiilor', care, joi şi vineri, a punctat rezultatele activităţii desfăşurate timp de un an de 220 de experţi în domeniu.

'Avem la dispoziţie de mult timp cea mai avansată legislaţie antimafia (...), ducem o acţiune necontenită de 25 de ani, cum e posibil ca mafiile să fie încă puternice?', s-a întrebat Franco Roberti, procuror naţional antimafia până săptămâna trecută.

Deşi, în prezent, mii de mafioţi se află în închisori, iar valoarea totală a bunurilor puse sub sechestru sau confiscate de peste 20 de ani este estimată la 30 miliarde de euro, grupările 'Ndrangheta (Calabria), Camorra (Napoli), Cosa Nostra (Sicilia) sau Sacra Corona Unita (Puglia) continuă să prospere şi chiar să se dezvolte, în Italia sau în străinătate.

Aceste organizaţii mafiote 'înmulţesc banii în proporţii incredibile, iar aceşti bani sfârşesc prin a intra în economia noastră, prin a se transforma în firme, în activităţi economice, gestionate adesea de persoane oneste şi respectabile', a explicat Federico Cafiero De Raho, care i-a succedat în funcţie lui Franco Roberti.

'Acolo unde sosesc cu firmele lor, mafiile acaparează piaţa, condiţionând sectorul. Aşa se întâmplă în centrul şi nordul (Italiei). În sud, ele ocupă întreg teritoriul', a mai spus procurorul antimafia.

Confirm raportului elaborat de unul din grupurile de lucru, provincia Milano se află în prezent pe locul al 3-lea în ce priveşte valoarea bunurilor confiscate mafiei şi 'este plauzibil că, în anii următori, Lombardia şi Lazio vor depăşi Calabria şi Puglia, ajungând la nivelurile (de infiltrare mafiotă) din Sicilia şi Campania'.

Pe lângă traficul de droguri la scară mare, mafiile mai sunt prezente în sectoarele de mare distribuţie, alimentaţie publică, construcţii, în toată filiera agroalimentară, în sport, trafic de migranţi sau gestionarea deşeurilor.

'Această rezistenţă a mafiilor nu este un accident al istoriei. Ea ne spune ceva profund, pentru că este oglinda crizei sociale şi a crizei politice', a explicat Orlando.

'Mafiile sunt forţe care umplu viduri (...). Ele profită de reculul statelor naţionale, de slăbirea corpurilor sociale, de dificultăţile mecanismelor de incluziune (...) exploatând cea mai mică vulnerabilitate pentru a se întări', a adăugat ministrul justiţiei, avertizând că 'inamicii noştri sunt entităţi reactive, dinamice, proteiforme, care ştiu să se adapteze schimbărilor din societate şi din economie'.

Astfel, mafiile ucid mult mai puţin, din motive de discreţie şi pentru că mult mai eficientă decât ameninţarea se dovedeşte corupţia.

'Spaţiul cibernetic (...) nu are sistem de reglementare sau de control şi asistăm deja la forme de infracţionalitate foarte sofisticate. Mafia (monedei virtuale) bitcoin o va înlocui pe cea pe care o cunoaştem, dar va fi tot mafia', a atras atenţia Alessandro Pansa, fost şef al poliţiei italiene, responsabil acum cu informaţiile de securitate pe lângă şeful guvernului.