Federica Mogherini, în dialog cu Pavel Filip: Republica Moldova poate miza pe susținerea deplină a UE

Premierul Pavel Filip a avut astăzi, în marja participării la Summit-ul Parteneriatului Estic, o întrevedere cu Federica Mogherini, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, vicepreședinte al Comisiei Europene.

Discuţiile dintre oficiali s-au axat pe evoluţiile interne din Republica Moldova, inclusiv principalele realizări obţinute în implementarea prevederilor Acordului de Asociere, precum şi ale Agendei de Asociere pentru 2017-2019.

În context, părțile au salutat deciziile de acordare a asistenței macrofinanciare și a suportului bugetar țării noastre.

”Semnarea Acordului privind asistența macrofinanciară și decizia de alocare a suportului bugetar sunt semnale pozitive pentru cetățenii Republicii Moldova. Până la sfârșitul anului curent vor fi îndeplinite toate condiționalitățile pentru alocarea primei tranșe din asistența macrofinanciară”, a menționat Pavel Filip.

De asemenea, părţile s-au referit şi la modalităţile de dezvoltare a cooperării în cadrul Parteneriatului Estic, inclusiv prin consolidarea cooperării în contracararea ameninţărilor de tip hibrid, dar şi a participării în cadrul misiunilor UE de gestionare a crizelor.

În cadrul dialogului a fost abordat şi subiectul reintegrării Republicii Moldova. Pavel Filip s-a referit la progresele atinse în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, menţionând că interesele populaţiei şi ale agenţilor economici din regiune sunt esenţiale pentru Executiv.

În context, Federica Mogherini a spus că UE susține pe deplin procesele pozitive care au loc pe dimensiunea reglementării transnistrene și s-a arătat optimistă în preajma reuniunii în formatul 5+2 de la Viena, programată pentru săptămâna viitoare.

Totodată, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate a asigurat Republica Moldova de toată susținerea în modernizarea țării.

”Obiectivul nostru primar este să ajutăm Republica Moldova să traverseze perioada complicată prin care trece, să consolideze rezultatele reformelor, în special în domeniul justiției, al combaterii corupției și în sectorul audiovizual”, a menționat oficialul european.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.