(VIDEO) Imagini în premieră de la Fukushima: Ce a surprins drona în interiorul reactorului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pentru prima dată, robotul folosit pentru explorarea centralei de la Fukushima a reușit să filmeze combustibilul radioactiv.

Mica dronă numită Mini-Manbo a reușit să înregistreze imagini din interiorul reactorului 3 de la Fukushima, după 3 zile de explorare.

Astfel, echipa care coordonează operațiunile de decontaminare de la centrală a putut vedea pentru prima dată cum arată uraniul topit din interiorul reactorului și unde se află acesta.

Cercetătorii au încercat de mai multe ori să observe interiorul reactorului cu ajutorul dronelor, dar până acum roboții erau distruși din cauza radiațiilor. Modelul folosit acum a fost realizat din materiale mai rezistente, scrie Science Alert.

Acum, pentru că uraniul a fost localizat, specialiștii pot face planuri pentru eliminarea lui, astfel încât să poată începe procedura de decontaminare a centralei.

Proiectul este însă de durată. Scoaterea uraniului topit din reactoare va începe în anul 2021, iar decontaminarea va dura 30 – 40 de ani.

Costurile vor ajunge la zeci de miliarde de dolari.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...