Există un cod de patru litere pe care nimeni nu şi-l doreşte pe biletul de avion. Ce înseamnă SSSS imprimat pe biletul de îmbarcare

avion_in_zbor_7-1024×768
Foto: PRO Wallpapers

Există un cod de patru litere pe care nimeni nu şi-l doreşte pe biletul de avion, deoarece înseamnă că pasagerul este supus unui control suplimentar de securitate, scrie Independent.

Este vorba despre SSSS. Dacă o persoană zboară în sau din Statele Unite şi este destul de ghinionistă încât să aibă codul SSSS imprimat pe biletul de îmbarcare, există şansele unei examinări suplimentare.

SSSS înseamnă „Secondary Security Screening Selection”/ „Selecţia Secundară pentru Scanare de Securitate” şi obligă pasagerul la o căutare aprofundată a pungilor, la scanarea în plus a corpului şi, uneori, la un mic interogatoriu cu privire la planurile de călătorie.

ssss

Administraţia pentru Securitatea Transporturilor a declarat că cei care sunt nevoiţi să treacă prin acest procedeu suplimentar sunt aleşi de programul „Secure Flight” cu ajutorul unei baze de date a agenţiilor de transport. De asemenea, sunt vizate de acest program persoanele care îşi cumpără un bilet doar dus, cele care achiziţionează în ultimul moment un loc pentru o cursă aeriană sau călătorii care se întorc dintr-o ţară cu risc ridicat.

În plus, un purtător de cuvânt al TSA a declarat că pasagerii primesc codul SSSS dacă apar pe o listă de urmărire a FBI, numită Selectee List, dar alţii primesc codul la întâmplare.

Programul „Secure Flight” a fost implementat în 2010 ca urmare a legilor care au intrat în vigoare după 11 septembrie. Cu toate acestea, codul a fost văzut pe biletele de îmbarcare înainte de acel moment, astfel încât se crede că acest cod a fost folosit şi în cadrul unui program anterior, scrie mediafax.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente