/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 784: Atac sângeros la Cernihov și incendiu puternic în Crimeea. Zelenski convoacă Consiliul Ucraina-NATO

Trei ONG-uri condamnă activitatea politică în Moldova a lui Traian Băsescu, prin care este promovată unirea

missing
23 noiembrie 2017, ora 13:45

Dumitru Roibu, președintele Mișcării de Tineret „Urmașii lui Ştefan”, a spus că Traiana Băsescu, în calitate de președinte de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN) din Republica Moldova, participă la întâlniri cu cetățenii în raioane. Potrivit lui Dumitru Roibu, declarațiile lui Traian Băsescu cu privire la unire atentează la suveranitatea Republicii Moldova și complică situația dintre cele două maluri ale Nistrului. Președintele mișcării „Urmașii lui Ştefan” îl acuză pe fostul lider de la Cotroceni și de încălcarea articolului din Constituție privind limba vorbită pe teritoriul Republicii Moldova.

Dumitru Roibu regretă că Serviciul de Informații și Securitate (SIS) trece cu vederea aceste lucruri și nu întreprinde măsuri pentru a evita pericolul care planează asupra securității statului. „Comportamentul lui Traian Băsescu este discriminatoriu. Sunt discriminați cei care spun că vorbesc limba moldovenească. Acest lucru instigă oamenii la ură și agresivitate. Vom depune în acest sens o plângere la Consiliul pentru Prevenirea Discriminării”, a spus Dumitru Roibu.

Nicolae Pascaru, președintele Mișcării de Tineret „Voievod”, a chemat autoritățile să se sesizeze la chemările la violență pe care le-ar lansa Traian Băsescu. „El trebuie alungat de la noi. Politicienii noștri trebuie să aibă demnitate, să facă politici ca el să nu mai vină la noi. Traian Băsescu încearcă să ne învețe cum să ne vindem ţara şi cum se face politica internă”, a spus Nicolae Pascaru.

„Prin unirea pe care o susține Traian Băsescu este dezbinată Moldova. Traian Băsescu pierde încrederea în România şi îşi încearcă puterile în Republica Moldova”, a declarat Igor Sârbu, liderul celei de-a treia mișcări, „Scutul Moldovenesc”.

Liderii celor trei ONG-uri au făcut apel către societate să fie vigilentă, să fie atentă la mesajele pe care le promovează Traian Băsescu în cadrul întâlnirilor organizate în raioane de către PUN, al cărui președinte de onoare este. Eu au spus că vor sesiza SIS ca să ia măsurile necesare împotriva promovării mesajelor care instigă la agresiune și discriminare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram