/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 784: Atac sângeros la Cernihov și incendiu puternic în Crimeea. Zelenski convoacă Consiliul Ucraina-NATO

Tragedia de la mina Pașcani: Încă o persoană, recunoscută în calitate de bănuit. Cei trei bărbați vor fi petrecuţi astăzi pe ultimul drum

missing
23 noiembrie 2017, ora 09:24

Astăzi, procurorii vor depune demersul privind arestul preventiv al maistrului responsabil de efectuarea lucrărilor de exploatare în mină. Acesta a fost reținut marți, 21 noiembrie, pentru 72 de ore.

Totodată, procurorii continuă audierile în cadrul celor două dosare deschise pentru încălcarea regulilor de protecție a muncii şi pentru încălcarea regulilor de exploatare minieră.

Cei trei bărbați decedați urmează să fie petrecuți astăzi pe ultimul drum. Minierii aveau vârste cuprinse între 33 și 41 de ani. Fiecare a lăsat în urmă câte doi copii minori, familii și prieteni îndurerați. Cei trei erau originari din satul Măgdăcești. Autoritățile locale au declarat zi de doliu pentru ziua de joi şi vineri.

Reamintim că, salvatorii au fost alertați luni ieri seara după ce soțiile a trei muncitori din cariera din satul Pașcani, raionul Criuleni, au alertat autoritățile, după ce au văzut că bărbații nu se întorc acasă de la muncă. Famiilile îndurerate vor primi câte 50.000 de lei din partea statului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram