Justiţia trebuie să fie transparentă, independentă şi să se bucure de încrederea a cât mai multor cetăţeni, se spune în strategia elaborată de Ministerul Justiţiei, care promite continuarea reformelor în ceea ce priveşte accesul în magistratură şi procuratură. Declaraţii aproape trase la indigo cu cele ale ministrului Vladimir Cebotari din martie 2016, de la adunarea generală a judecătorilor, la scurt timp de la preluarea portofoliului de la justiţie, comentează Radio Europa Liberă.

Potrivit lui Cebotari, începând cu anul 2016, Republica Moldova ar fi înregistrat o serie de progrese, precum adoptarea noii legi a procuraturii, adoptarea pachetului de legi privind integritatea ori eliminarea influenţei politice la numirea judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie.

Reformele raportate ca fiind adoptate trebuie să fie transpuse în practică şi să devină o regulă, a declarat Europei Libere ambasadorul UE la Chişinău Peter Michalko, iar domeniul justiţiei este unul important pentru Bruxelles. Altfel spus, guvernanţii nu pot ascunde sub preş restanţele din domeniu şi continua dialogul cu partenerii occidentali, a tradus mesajul diplomatului preşedintele Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice, Ion Dron.

După părerea lui Dron, toate reformele din justiţie, inclusiv cea a procuraturii, parcă sunt bune pe hârtie, dar nu dau rezultatele aşteptate de cetăţeni, iar acesta este unicul criteriu de evaluare acceptat de UE. Succesele întârzie să apară pentru că domeniul ar fi controlat politic, mai afirmă Ion Dron: „Atâta timp cât politicul vrea să controleze sistemul judecătoresc, şi încă ei nu mi-au demonstrat că îşi doresc cu adevărat să nu controleze aceste sistem, aceşti judecători corupţi, aceşti procurori corupţi vor fi în sistem, fiindcă sistemul politic care-şi doreşte să controleze sistemul judecătoresc întotdeauna va avea nevoie de locotenenţii săi în justiţie. Şi aceste liste de judecători cu averi nejustificate sunt menţinuţi în sistem pe post de executanţi a ordinilor politici atunci când politicianul are nevoie.”

În ultimul an şi jumătate procurorii nu au convins opinia publică că dosarele iniţiate de ei nu ar fi de natură selectivă şi că ar investiga toate persoanele fără a face distincţie în funcţie de apartenenţa politică, este de părere directorul executiv al Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vladislav Gribincea.

Sistemul de numire şi promovare a judecătorilor, criticat în trecut, a rămas acelaşi, la fel ca şi răspunderea disciplinară a magistraţilor, adaugă expertul. La capitolul transparenţa justiţiei, s-a constatat regres odată cu restricţionarea de a găsi dosarele după numele şi prenumele părţilor pe site-ul instanţelor, a enumerat Vladislav Gribincea.

„La umbra proiectelor legate de liberalizarea capitalului sau schimbarea sistemului electoral cumva reforma justiţiei în anul 2017 a trecut pe pista a doua. Schimbări importante la acest capitol nefiind adoptate şi nici schimbări radicale la nivel de instituţii nefiind puse în practică. Nu am văzut măsuri radicale pentru reformarea sistemului anticorupţie, din contră s-a perpetuat situaţia contestabilă din primăvara lui 2016. Era nevoie de revăzut rolul Centrului National Anticorupţie, având în vedere că toate dosarele importante oricum se instrumentează acum de procurorii anticorupţie, iar în ultimul timp trebuia de îngustat competenţa procurorilor anticorupţie, ceea ce cu regret nu a fost făcut nici până acum”, afirmă Gribincea.

Despre ce progrese în justiţie şi combaterea corupţiei poate fi vorba, se întreabă Vladislav Gribincea, dacă Consiliul de integritate nu a fost în stare să aleagă timp de un an conducerea ANI, iar instituţia ce urmează să verifice averile şi conflictele de interese este paralizată chiar dacă formal a trecut prin reformă. O altă notă proastă ar fi făcut CNA şi Procuratura Anticorupţie după ce singurul magistrat prins cu mită de 200 de dolari a fost achitat de Curtea Supremă de Justiţie, caz din care rezultă că oamenii legii ar fi recurs la provocare şi teatru mediatic, adaugă directorul executiv al Centrului de Resurse Juridice.