Siria: Summit Putin-Erdogan-Rohani la Soci pentru pregătirea perioadei postconflict

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele rus Vladimir Putin îi reunește miercuri, la Soci, pe omologii săi turc, Recep Tayyip Erdogan, și iranian, Hassan Rohani, pentru a „lucra la reglementarea pe termen lung a conflictului sirian”, cu câteva zile înaintea reluării negocierilor la Geneva, transmite AFP.

Prin acest summit, care se va deschide în cursul după-amiezii la Soci, pe litoralul rusesc al Mării Negre, liderul de la Kremlin, principalul susținător al lui Bashar al-Assad, vrea să pregătească perioada postconflict, în condițiile în care regimul sirian, sprijinit de armata rusă, a preluat de la rebeli și de la jihadiști controlul asupra unei mari părți a teritoriului țării.

Putin a precedat întâlnirea de la Soci cu intense contacte diplomatice, primindu-l luni pe președintele sirian Bashar al-Assad, pe care l-a introdus de facto în jocul diplomatic, și purtând marți discuții telefonice cu mai mulți șefi de stat, printre care președintele american Donald Trump, pe care l-a asigurat că vrea să „lucreze activ în favoarea unei reglementări pe termen lung a conflictului”, după cum a indicat Kremlinul.

Rusia și Iran, aliate ale regimului de la Damasc, și Turcia, care îi susține pe rebeli, au patronat procesul de la Astana, care a permis instituirea a patru „zone de detensionare” pe teritoriul sirian.

Aceste măsuri au permis reducerea tensiunilor pe teren și reunirea în jurul unei singure mese a reprezentanților regimului și opoziției pentru abordarea unor probleme militare în timp ce negocierile de la Geneva se aflau într-un punct mort.

Moscova, aflată la inițiativa acestui proces și a cărei intervenție a constituit punctul de cotitură în evoluția conflictului, vrea acum să găsească o continuare politică a acestui proces, într-un moment în care, potrivit lui Putin, faza militară „se apropie de final”.

La Soci, cei trei președinți vor discuta despre un eventual „Congres de dialog național sirian”, care să reunească în Rusia regimul și opoziția siriene, idee lansată la sfârșitul lunii octombrie, dar respinsă de opoziție, care susține procesul de la Geneva, ce se va relua pe 28 noiembrie.

În ce le privește, facțiunile opoziției siriene se vor reuni miercuri la Riad pentru a-și unifica punctele de vedere în perspectiva negocierilor de la Geneva, care se vor axa pe redactarea unei noi Constituții și pe organizarea de alegeri.

Obstacolul de care s-au lovit toate inițiativele pentru găsirea unei soluții politice la conflictul sirian, soldat cu peste 330.000 de morți în șase ani, privește soarta lui Bashar al-Assad, aflat la putere din anul 2000 și care pare acum în poziție de forță.

În opinia Moscovei și a Teheranului, plecarea aliatului lor ar provoca haos, însă rebelii sprijiniți de Ankara refuză, la fel ca și occidentalii, orice soluție din care ar face parte și Assad, date fiind crimele de care acuză regimul.

Înaintea plecării spre Soci, președintele iranian Hassan Rohani a declarat că speră că summitul „va pune bazele unui viitor frumos pentru Siria”, precizând că vor fi abordate „chestiunile legate de reconstrucție și de revenirea refugiaților”. „Viitorul Siriei nu va fi în mâinile puterilor străine. Viitorul Siriei aparține poporului sirian”, a subliniat Rohani.

Potrivit comunicatului Casei Albe după discuția telefonică Putin-Trump, aceștia doresc „asigurarea stabilității unei Sirii unificate și libere de orice intervenție dăunătoare și de refugii pentru teroriști”, precum și „găsirea unei soluții pașnice la războiului civil din Siria”. Obiectivul este „să se pună capăt crizei umanitare și să se permită refugiaților sirieni să revină la casele lor”, a adăugat Casa Albă.

Biroul pentru afaceri umanitare al ONU (OCHA) a avertizat marți că, în pofida reducerii violențelor, mai mult de 13 milioane de persoane, dintre care aproape jumătate sunt copii, au nevoie de ajutor umanitar în Siria.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...