O lege, în vigoare până anul trecut, prevedea că o persoană cu dizabilităţi psiho-sociale putea fi lipsită de capacitatea de exerciţiu în baza unei decizii judecătoreşti. Fiind declarată incapabilă, persoana era privată de drepturi fundamentale - nu se putea căsători, nu putea vota sau semna acte etc., toate deciziile fiind luate în locul său de un tutore. Deşi legea prevede că tutorele trebuie să locuiască împreună cu cel căruia i-a ridicat capacitatea de exerciţiu prin judecată, majoritatea cer ca persoanele pe care le reprezintă să fie plasate într-o instituţie rezidenţială. Astfel, persoana cu dizabilităţi ajunge în grija statului, iar tutorele rămâne să îi gestioneze bunurile. În iunie curent a intrat în vigoare o modificare a Codului Civil, care nu mai permite retragerea capacităţii de exerciţiu. În acelaşi timp, tot mai multe persoane lipsite anterior de capacitatea juridică sunt repuse în drepturi. Teoretic, după această procedură ei pot reveni în comunitate. Problema cea mare este că majoritatea nu mai au unde să se întoarcă, deoarece în casele lor trăiesc acum alţi oameni.  

A aflat întâmplător că o instanţă de judecată i-a retras capacitatea de exerciţiuLiviu Goleac, beneficiarul Internatului Psihoneurologic de la Cocieri. Liviu Goleac, un bărbat de 63 de ani din Chişinău, a aflat întâmplător că în 2009, o instanţă de judecată i-a retras capacitatea de exerciţiu la cererea rudelor sale. Tutore îi este fosta soţie, Galina Goleac. 

De şapte ani, bărbatul locuieşte la Internatul Psihoneurologic din Cocieri, în timp ce fosta sa soţie e în Canada. „Eu singur am scris cerere să mă aducă încoace pentru că nu mai puteam trăi acolo”, povesteşte el. A aflat că nu are putere de decizie de la un angajat al instituţiei, în momentul în care a încercat să obţină dreptul de a se muta cu traiul în comunitate.

Liviu Goleac este absolvent al Universităţii Tehnice. După absolvire a lucrat inginer la mai multe întreprinderi de stat şi private. Cu fosta soţie a divorţat în anul 1993, iar ceva mai târziu femeia a instituit tutela asupra lui.

„Omul este lucid, nu înţeleg cine şi cum l-a putut lipsi de capacitatea de exerciţiu”, spune Veronica Verlan, directoarea internatului.

Bărbatul are însă o explicaţie pentru cele întâmplate. El crede că rudele l-au lipsit de capacitatea de exerciţiu ca să nu poată pretinde la un apartament de 88,3 metri pătraţi, situat la Botanica, pe strada Decebal. Datele de la Cadastru arată că din 2011 apartamentul este scris pe numele Galinei Goleac, fosta soţie a lui Liviu. Bărbatul spune că în prezent acolo nu ar locui nimeni, după plecarea feciorului la muncă peste hotare.

„Scopul a fost ca eu să nu obţin niciun centimetru pătrat din acea locuinţă fără acordul ei”, povesteşte bărbatul.

El afirmă că în ultimii patru ani femeia nu l-a vizitat niciodată, deşi conform legii ar trebui să îi fie alături zi de zi. Tot din motivul că nu interacţiona cu tutorele, a avut perioade în care evada foarte des de la internat. „Voiam în concediu, dar fără permisiunea tutorelui nu puteam pleca. Dar cum să îi cer voie dacă ea e plecată în Canada şi nu vine să mă vadă?”, se întreabă bărbatul.E-mail-ul trimis de Galina Goleac în adresa administraţiei Internatului
Psihoneurologic de la CocieriÎn momentul în care acesta a cerut să fie repus în drepturi, administraţia internatului a informat-o pe Galina Goleac. Ca răspuns, într-un demers trimis prin e-mail, femeia solicita insistent să îi fie refuzată examinarea cererii depuse privind excluderea diagnosticului, motivând că el este agresiv şi periculos pentru cei din jur.

I-am scris Galinei Goleac un mesaj pe aceeaşi adresă de mail de pe care ea a trimis, la sfârşitul lunii martie a acestui an, cererea în adresa administraţiei Internatului Psihoneurologic, în care i-am solicitat poziţia vizavi de situaţia fostului ei soţ, până la momentul publicării acestui articol nu am primit însă niciun răspuns.

Zaharia Glod, asistent social la Internatul Psihoneurologic din Cocieri, afirmă că, deşi legea s-a modificat şi în prezent nimeni nu mai poate fi lipsit de capacitate de exerciţiu, rudele mai încearcă să recurgă la astfel de gesturi, de multe ori cauza fiind interesul financiar. Aceste camere de la Internatul Psihoneurologic de la Cocieri sunt „acasă” pentru cei mai mulţi beneficiari.

„Recent am avut un caz când tutorele a mers în instanţă să îl declare incapabil pe un beneficiar de-al nostru. Judecătoria Dubăsari a scos cererea de pe rol, el a mers la Apel, unde s-a menţinut hotărârea de judecată a primei instanţe. Când am examinat motivul acestei cereri, am constatat că acolo interesul este legat de un imobil din suburbia Chişinăului, unde beneficiarul nostru are o cotă-parte”, susţine asistentul social.

Mai mulţi oameni din internatul de la Cocieri au rămas fără case

La începutul lunii octombrie la Cocieri erau internaţi 354 de pacienţi. Mulţi dintre aceştia nu mai au un loc pe care să îl poată numi „acasă”. Aliona, una dintre beneficiarele internatului, are 39 de ani şi se află aici de când a atins majoratul. Născută la Criuleni, femeia mai are câteva surori cu care nu prea ţine legătura. Până a ajunge la internat, a locuit în casa bunicii sale, iar după decesul acesteia nu a mai trecut pe acolo. „Nu ştiu ce e cu casa, nu ştiu a cui e sau cui i-a rămas”, spune femeia. La internat ea împarte aceeaşi camera cu alte câteva beneficiare, iar toată averea ei încape pe un pat şi o noptieră.

La câteva camere distanţă locuieşte Vera, o femeie de 57 de ani, care se află aici de vreo 20 de ani. Casa părintească, în care a locuit cândva, a fost vândută de sora sa, care ulterior s-ar fi mutat la Chişinău. Lipsa unui spaţiu locativ e singurul impediment pentru integrarea acestei femei în comunitate, după ce o comisie specială a evaluat situaţia ei. Drept urmare s-a decis ca ea să fie printre primii pacienţi ai internatului, care în curând vor pleca cu traiul în comunitate, într-o locuinţă care le-a fost procurată special în acest scop.  

Un studiu realizat de Alianţa Organizaţiilor pentru Persoanele cu Dizabilităţi (AOPD) arată că opt persoane din internatul din Cocieri declarate incapabile au abilităţi de citit, scris, calcul, gestionare a banilor, se orientează bine în timp şi spaţiu şi au abilităţi de relaţionare adecvată cu alte persoane. În loc să se bucure de un trai în comunitate, aceştia sunt nevoiţi să trăiască din mila autorităţilor. De menţionat că pentru fiecare pacient de la Cocieri statul cheltuieşte anual în jur de 50.000 de lei. Majoritatea banilor sunt cheltuiţi pentru salarizarea personalului, întreţinerea clădirilor şi doar o mică parte din această sumă reprezintă cheltuieli directe pentru beneficiari.

Nu se poate căsători şi nici angaja la muncă

Acum câţiva ani autorităţile şi societatea civilă au iniţiat un amplu proces de reformă a internatelor psihoneurologice, mulţi beneficiari urmând să fie reintegraţi în familie. Concomitent,  instanţele de judecată s-au pomenit cu un val de cereri de redobândire a capacităţii de exerciţiu. Unul dintre aceste dosare este cel al lui Ion (numele este schimbat - n.r.), care a locuit ani la rând în Internatul Psihoneurologic din Bădiceni, Soroca. De câteva luni, bărbatul a revenit să locuiască în comunitate şi acum este pe cale să îşi întemeieze o familie. Căsătoria însă nu poate fi înregistrată deoarece din punct de vedere juridic, Ion nu există ca persoană, acesta fiind lipsit de capacitatea de exerciţiu. Mai mult, din acest motiv, bărbatul nu se poate angaja oficial în câmpul muncii şi nici nu poate semna vreun document.

Potrivit lui Valerian Mămăligă, avocat la Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM), Ion a fost lipsit de capacitatea de exerciţiu de către o instanţă de judecată, la iniţiativa administraţiei instituţiei. Tânărul nu a fost prezent la proces, iar despre faptul că a fost declarat incapabil de a lua decizii a aflat întâmplător. Acum el încearcă să fie repus în drepturi, dosarul său aflându-se pe rol într-o instanţă de judecată. Până nu demult, acest lucru nu era posibil, asta deoarece odată declarată incapabilă, o persoană nu putea revendica dreptul de a redobândi capacitatea de exerciţiu, or legea nu prevedea această procedură. Cererile pe care le înaintau în instanţele de judecată erau scoase de pe rol, deoarece semnăturile lor erau considerate nevalide. Lucrurile s-au schimbat odată cu modificarea Codului de procedură civilă, care prevede expres procedura de restabilire a capacităţii de exerciţiu. Cazul lui Ion nu este unul singular. Potrivit avocaţilor de la IDOM, la Bădiceni erau zeci de persoane lipsite de capacitatea de exerciţiu.

Deposedat de locuinţă de o funcţionară  

Un alt caz în care drepturile unei persoane cu dizabilităţi psiho-sociale au fost încălcate în mod flagrant este cel al lui Andrei (numele a fost schimbat, n.r.), un bărbat din Capitală, care în prezent locuieşte la Internatul Psihoneurologic din Bălţi. Acesta a fost adoptat de bunici din motiv că tatăl său suferea de o boală mintală. Astfel, deşi erau tată şi fiu, din punct de vedere juridic cei doi bărbaţi erau fraţi. După decesul bunicilor, asupra celor doi a fost instituită tutela de către o femeie care era la curent despre situaţia lor şi care deţine o funcţie înaltă în organele de stat. La scurt timp după aceasta, invocând agresivitatea bărbaţilor şi faptul că au o igienă precară, cei doi au fost plasaţi la internatul din Bălţi. Andrei şi Vladimir aveau un apartament cu trei camere în sectorul Buiucani, care a rămas să fie gestionat de tutorele lor. După decesul lui Vladimir, avocaţii au aflat că tutorele a vândut partea lui de apartament surorii sale, asta chiar dacă, potrivit legii, după decesul lui Vladimir proprietarul întregului apartament devenise Andrei.

Angela Starinschi, purtătoarea de cuvânt a Centrului Naţional Anticorupţie, şi Viorel Morari, procurorul-şef Anticorupţie, ne-au declarat că, nu există niciun dosar penal pe numele funcţionarei.  

Notari, implicaţi în scheme dubioase

Un alt caz în care persoane străine au beneficiat de proprietatea unei persoane cu dizabilităţi după ce aceasta a fost plasată într-o instituţie rezidenţială este cel al Tatianei. În timp ce aceasta era plasată în Internatul Psihoneurologic din Bălţi, de mama femeii a îngrijit o vecină. După ce bătrâna a decedat, îngrijitoarea sa a angajat un notar ca să treacă imobilul acesteia pe numele său. La mijloc însă era Tatiana, căreia prin lege îi revenea o parte din casa părintească. „Mulţi percep oamenii din internat ca pe cineva care nu ar avea nevoie de nimic, fiind în totalitate la întreţinerea statului”, subliniază Ecaterina Golovatâi, coordonatoare de proiecte la Keystone Moldova, organizaţie care a monitorizat cazul respectiv. Pentru a o convinge pe Tatiana să renunţe la partea sa din imobil, la internat ar fi venit notarul angajat de vecina sa. Atunci Tatiana nu a semnat niciun document, peste o săptămână însă, vecina ar fi luat-o în vacanţă acasă, pentru a-i arăta mormântul mamei. Acolo ar fi dus-o la notar şi, în schimbul a 500 de lei, ar fi convins-o să pună totuşi semnătura prin care renunţă la proprietate.

Reprezentanţii Keystone spun că de multe ori oamenii sunt deposedaţi de bunuri cu ajutorul unor notari. „În cazul în care un tutore se adresează unui notar pentru a vinde un bun aflat în proprietatea persoanei cu dizabilităţi, deseori acesta nu vede nicio problemă în situaţia respectivă şi nu-şi pune întrebarea unde va trăi omul mai departe. Nu toţi notarii sunt competenţi. Unii nici nu vor să te asculte dacă văd că ai venit cu o persoană care are o exprimare mai dificilă”, ne-a declarat Ecaterina Golovatâi. 

Solicitată de reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice, Diana Zgardan, preşedinta Asociaţiei Obşteşti „Liga Naţională a Notarilor”, ne-a declarat că în acest moment notarii încearcă să se conformeze noilor prevederi legale privind capacitatea de exerciţiu.  

„În legătură cu modificările intervenite în legislaţie privind capacitatea de exerciţiu a persoanelor fizice, noi, notarii, suntem la etapa implementării noilor reglementări în vigoare din 2 iunie 2017. Şi notarii, şi instanţele de judecată, şi autorităţile tutelare vom avea mult de lucru în acest sens. Va fi necesar de elaborat tehnici de comunicare cu persoanele cu dizabilităţi, crearea condiţiilor de acomodare rezonabilă, or noi nu suntem specialişti în psihologie şi psihiatrie. În cadrul unor evenimente care au fost organizate până la modificarea legislaţiei, şi imediat după aceea, am discutat mult la acest subiect. Până la această etapă am identificat unele aspecte practice, deja apărute, şi soluţiile care se impun. Mai urmează să căutăm soluţii la alte întrebări, care în mod inevitabil vor apărea, pentru ca să fim într-adevăr corecţi în relaţiile cu persoanele cu dizabilităţi, pentru a evita discriminarea lor şi a nu le jigni demnitatea umană”, mai menţionează Diana Zgardan.

A ajuns la CEDO ca să îşi recapete capacitatea juridică 

Elena (numele a fost schimbat - n.r.) a ajuns să-şi facă dreptate la CEDO, după ce acum 15 ani a fost lipsită de capacitatea de exerciţiu de fostul soţ, care deţinea o funcţie importantă în sistemul medical. Bărbatul a plasat-o în Internatul Psihoneurologic Cocieri, pe termen nedeterminat, iar în calitate de tutore al femeii a fost numită naşa de cununie a cuplului. Deoarece la acea vreme legislaţia nu permitea persoanei declarate incapabile să se adreseze de sine stătător în instanţă, femeia nu a avut posibilitatea de a intenta o acţiune în instanţa de judecată pentru apărarea drepturilor sale.

În iulie 2015, avocaţii de la Promo-LEX au depus o cerere în numele Elenei în care au cerut restabilirea capacităţii de exerciţiu. Instanţa a respins şi cererea avocaţilor, menţionând că împuternicirile apărătorilor nu sunt valabile în acest caz, deoarece au fost semnate de o persoană care nu avea dreptul să o facă. Potrivit vechii legi, cererea privind restabilirea capacităţii de exerciţiu era admisă doar la iniţiativa tutorelui, membrilor familiei, a instituţiei de psihiatrie (psihoneurologie), a autorităţii tutelare, a procurorului şi în baza raportului de expertiză psihiatrică legală. Avocaţii Elenei au contestat încheierea Judecătoriei sectorului Botanica, dar judecătorii Curţii de Apel au respins recursul şi au menţinut soluţia dată de prima instanţă.

Pentru că decizia Curţii de Apel era definitivă şi irevocabilă, Elena s-a adresat la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Magistrata Maria Ghervas, în prezent judecătoare la CSJ, este cea care a examinat cazul Elenei în 2002 şi a lipsit-o de capacitate de exerciţiu, fără ca ea să fi participat la proces.

Solicitată de reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice, Maria Ghervas a declarat că vechea lege privind capacitatea de exerciţiu era în defavoarea persoanelor cu dizabilităţi. „Legislaţia veche nu era tocmai în interesul persoanei deoarece era de ajuns să avem solicitarea de la rude sau familie şi acea concluzie de la medici că persoana nu este conştientă, că suferă de o maladie psihică şi, ca urmare, persoana se declara incapabilă. Acum legislaţia a evoluat şi eu personal susţin noile modificări. Din experienţa mea de judecător, pe parcursul a mai mulţi ani, m-am convins că declarând absolut incapabilă o persoană nu îi facem bine, pentru că, oricât de grave ar fi dizabilităţile de care suferă, undeva, ea oricum rămâne conştientă”.

Potrivit ei, legislaţia nouă prevede în mod obligatoriu ca persoana să fie prezentă în faţa instanţei, astfel ca judecătorii să nu se bazeze doar pe concluziile medicale atunci când au un dosar cu implicarea unei persoane cu dizabilităţi. O altă prevedere se referă la faptul că persoanele pot decide cine să le fie tutore. 

Dumitru Sliusarenco, avocatul care a reprezentat-o pe Elena în instanţă, consideră că lipsirea persoanei de capacitate de exerciţiu este o practică greşită. „De la declararea independenţei şi până în prezent, instanţele din Moldova declară persoanele incapabile în baza unor percepţii eronate, stereotipice, nejustificate din punct de vedere ştiinţific. Efectul acestei practici este tragic pentru oamenii pe care-i vizează, de la excluderea din societate şi imposibilitatea de a-şi exercita drepturile, până la pierderea familiei şi izolare în instituţii psihiatrice. Odată cu modificările operate prin Legea nr. 66 din 13 aprilie 2017, practica declarării persoanelor cu tulburări psihice ca fiind incapabile urmează să fie schimbată radical, deja vedem mai multe cazuri de restabilire a capacităţii juridice şi asta este îmbucurător”, consideră avocatul.

„Ei fug de la internate şi stau în subsol în timp ce locuinţele lor au fost vândute de câteva ori pentru a şterge urmele” 

Avocatul Valerian Mămăligă susţine că unele persoane cu dizabilităţi ajung să fie deposedate de tot ce au pentru că nicio autoritate nu monitorizează ce se întâmplă cu bunurile lor, după ce acestea ajung într-o instituţie rezidenţială. „Cu regret, deseori şi autoritatea care vine să ceară plasament apără interesele tutorelui şi nu ale persoanei cu dizabilităţi. Nimeni nu-şi pune întrebarea ce se întâmplă cu proprietatea, deşi, conform legii, tutorele trebuie să prezinte o dată pe an autorităţii tutelare din localitate un raport despre ce se întâmplă cu proprietatea persoanei cu dizabilităţi. În realitate astfel de rapoarte nu se fac”, susţine juristul.

Acest punct de vedere este împărtăşit de ONG-urile care luptă pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi psiho-sociale. „În multe cazuri, persoanele rămase fără apartamente sau case sunt plasate în instituţii, dar fug de acolo şi se întorc înapoi la vechile locuinţe, iar vecinii care i-au ştiut o viaţă le oferă mâncare. Ei stau pe scări sau în subsol, în timp ce apartamentele lor sunt vândute de câteva ori pentru a fi şterse urmele”, afirmă Natalia Ciobanu, de la Keystone Moldova.

Potrivit Olesei Doroncean, avocată la IDOM, multe persoane au fost lipsite de capacitatea de exerciţiu în mod abuziv. „La lipsirea de capacitate de exerciţiu aveau nevoie de o expertiză psihiatrică, care de foarte multe ori nu se făcea în prezenţa persoanei, ci doar în baza documentaţiei medicale, care era deţinută de spitalul de psihiatrie sau de internatul psihoneurologic. Medicii nu chemau persoana ca să facă o reevaluare a stării de sănătate, ci o făceau în baza documentelor”, spune jurista.  

Sute de persoane, lipsite în mod abuziv de capacitatea de exerciţiu

Datele organizaţiilor neguvernamentale atestă sute de persoane lipsite de capacitatea de exerciţiu. Potrivit datelor IDOM, la Internatul Psihoneurologic din Brânzeni, Edineţ, în octombrie 2016, erau înregistrate 53 de persoane lipsite de capacitate de exerciţiu de către instanţele de judecată.

Un număr record de persoane lipsite de capacitatea de exerciţiu se atestă în cazul Casei internat pentru fete din Hânceşti, unde 92% dintre persoanele adulte sunt declarate incapabile.Ecaterina Golovatâi, coordonatoare de proiecte la Keystone Moldova. Foto: CIJMÎn ceea ce priveşte proprietăţile pe care le deţin persoanele cu dizabilităţi psiho-sociale plasate în îngrijirea statului, conform datelor din dosarele personale prezentate de instituţie, doar un procent mic de beneficiari deţine proprietăţi, se arată în raport. În cele mai multe din cazuri, proprietăţile deţinute în teritoriu sunt casele părinteşti care nu pot fi locuite din motive tehnice. Alte proprietăţi deţinute de către beneficiari sunt terenuri aferente casei părinteşti sau terenuri agricole.

Pentru a verifica veridicitatea informaţiei din dosarele personale cu privire la proprietăţile persoanelor cu dizabilităţi plasate în instituţiile rezidenţiale, Keystone Moldova a solicitat asistenţa structurilor teritoriale de asistenţă socială care urmau să efectueze verificarea în teren a datelor. În rezultat au fost identificate situaţii în care datele oferite de administraţia publică locală contraveneau informaţiei prezentate de Internatul Psihoneurologic Bălţi şi Internatul Psihoneurologic Brânzeni. Astfel, conform administraţiei instituţiei din Bălţi, rata beneficiarilor care nu  deţin nicio proprietate este de 18 la sută,  în timp ce, conform notelor informative prezentate de către Structurile teritoriale de asistenţă socială, rata acestora creşte până la 49%. În cazul internatului din Brânzeni datele prezentate arată un procent de 15% versus 49%.

În baza răspunsurilor oferite de Structurile teritoriale de asistenţă socială s-a constatat că în multe cazuri proprietăţile beneficiarilor au fost înstrăinate, fără ca structura teritorială de asistenţă socială să specifice de către cine a fost vândut imobilul şi dacă persoana cu dizabilităţi plasată în instituţia rezidenţială a deţinut sau nu cota parte din imobilul respectiv precum şi dacă imobilul unde a locuit anterior instituţionalizării i-a aparţinut în exclusivitate. În cele mai multe cazuri autorităţile locale s-au limitat să comunice că pe adresa respectivă locuiesc alţi locatari sau că imobilul nu este locuit.

CSJ: „Dacă se adevereşte că persoanele au fost deposedate de bunurile lor imobile, făptuitorii trebuie traşi la răspundere”

Într-un răspuns remis în adresa Centrului de Investigaţii Jurnalistice, Mihai Poalelungi, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie,  a menţionat că instituţia pe care o reprezintă condamnă cazurile în care persoanele au fost declarate incapabile în lipsa lor, doar în baza unor acte medicale.

„De principiu, este cel puţin îndoielnică pronunţarea unei hotărâri de lipsire a capacităţii de exerciţiu care se bazează doar pe constatările unui raport medical, fără ca persoana în discuţie să fie prezentă la şedinţa de judecată sau fără ca judecătorul să ia contact cu aceasta în locul în care se află, pentru a se convinge personal de veridicitatea raportului medical. Susţinem acest fapt în condiţiile în care constatarea juridică crucială privind capacitatea de exerciţiu a unei persoane trebuia să le aparţină judecătorilor, nu medicilor”, se arată în răspunsul CSJ.

Totuşi, Poalelungi menţionează că CSJ nu cunoaşte despre cazurile în care persoanele declarate incapabile au fost deposedate ulterior de bunurile pe care le deţineau. „Curtea Supremă de Justiţie nu cunoaşte asemenea fenomene şi nu se poate pronunţa cu referire la un caz concret, fără ca acest caz să se afle pe rolul ei. Dacă se dovedeşte că aceste persoane au fost deposedate în mod ilegal de bunurile lor imobile, toţi făptuitorii trebuie traşi la răspundere, iar sancţiunile pot fi unele de ordin penal, disciplinar şi/sau civil.”