Un șofer de cursă neregulată Chișinău-Germania, “curier” de documente falsificate

Angajații Poliției de Frontieră au depistat două cărți de identitate românești falsificate, pe care un cetățean din Republica Moldova urma să le transmită unor conaționali în Germania. Cazul a fost înregistrat la sfârșitul săptamânii trecute în punctul de trecere Sculeni.

În urma verificărilor amănunțite, pe direcția ieșire din țară, polițiștii de frontieră au depistat două cărți de identitate eliberate de autoritățile române cu semne vizibile de falsificare. Documentele au fost găsite în buzunarul inferior al hainei unui șofer de cursă ocazională Chișinău-Germania.

Cetățeanul R. Moldova, în vârstă de 26 ani, susține că nu știa despre falsul în actele depistate, deoarece avea rolul de curier, fiind rugat de un conațional să le transmită în Germania.

Cărțile de identitate au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor și identificării persoanelor implicate în infracțiune.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.