PEG cere sancționarea deputaților și deputatelor care utilizează limbajul sexist în Parlament

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Reprezentanții Platformei pentru Egalitate de Gen cere sancționarea deputaților și deputatelor care utilizează limbajul sexist în Legislativ.

Într-o declarație lansată, membrii și membrele Platformei pentru Egalitate de Gen își doresc să pună problema perpetuării sexismului și discriminării în bază de gen, la care asistăm urmărind ședințele plenare ale Parlamentului.

„Constatăm cu dezamăgire că majoritatea deputaților și deputatelor continuă să-și argumenteze poziția prin a apela la stereotipuri sexiste, iar deputații și deputatele, care în principiu nu susțin asemenea poziții, nu își exprimă public dezacordul, susținând astfel în mod implicit discursul sexist generalizat”, se arată în declarație.

În context, reprezentanții Platformei reiterează că legislația Republicii Moldova, în particular legea nr. 71 din 14.04.2016, interzice utilizarea limbajului discriminator și sexist, a expresiilor și adresărilor ce prezintă femeia și bărbatul în manieră umilitoare și degradantă, ofensând demnitatea acestora.

„Este inacceptabil ca în cadrul unei instituții de stat de nivel înalt, așa cum este Parlamentul Republicii Moldova, să fie utilizat limbajul sexist în adresa femeilor. Acceptarea și tolerarea unui astfel de comportament contravine angajamentelor asumate în vederea asigurării egalității de gen și promovării femeilor în procesul decizional”, se mai arată în declarație.

Astfel, reprezentanții Platformei solicită atenționarea și sancționarea deputaților și deputatelor, care utilizează limbajul sexist și perpetuează stereotipurile de gen.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...