O tânără a cerut ajutorul Poliţiei: A fost ţinută cu forţa două zile într-un apartament din Chişinău

O locuitoare a capitalei de 31 ani s-a adresat după ajutorul poliţiştilor sectorului Botanica, comunicând că ar fi fost privată de libertate şi supusă unor acţiuni forţate cu caracter sexual de către un individ în vârstă de 44 ani. Potrivit ei, bărbatul ar fi ţinut-o cu forţa două zile într-un apartament din Chişinău.

Poliţiştii au localizat şi încătuşat preusupusul făptaş, acesta fiind escortat la Inspectorat pentru audieri şi reţinut ulterior pe un termen de 72 de ore.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală, forţele de ordine au elucidat circumstanţele în care ar fi fost sechestrată victima.

Aceasta s-ar fi cunoscut cu bănuitul acum un an şi jumătate. Pe 14 noiembrie, ea s-a aflat în vizită la domiciliul lui. Potrivit ei, individul nu i-ar fi permis ieşirea din locuinţă timp de două zile, perioadă în care ar fi fost agresată fizic şi supusă unor acţiuni violente cu caracter sexual.

În acest context poliţiştii au solicitat efectuarea expertizelor medico-legale, pentru a stabili cu certitudine circumstanţele cazului şi cercetarea lui penală în funcţie de rezultate.

Actualmente bănuitul este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii privaţiune de libertate şi riscă o pedeapsă cu cu închisoare pe un termen de la 3 ani până la 7 ani.

Conform primelor informaţii, individul ar fi fost judecat anterior pentru diverse infracţiuni.