În 2002, Julia Roberts s-a căsătorit cu Daniel Moder. Actriţa l-a întâlnit pe bărbatul acum în vârstă de 48 de ani la turnarea filmului "The Mexican", lansat în 2001, în care împarte afişul cu actorul Brad Pitt. Cei doi au împreună trei copii: gemenii Hazel şi Phinnaeus, în vârstă de 12 ani, şi Henry, în vârstă de 10 ani. Potrivit actriţei, este o relaţie care a făcut-o să creadă în sufletul pereche.

"A fost o vreme când nu mi-aş fi pus toate ouăle în acelaşi coş, dar da, cred că se poate să fii cu cineva pe viaţă", a declarat vedeta în vârstă de 50 de ani pentru numărul din noiembrie al revistei Elle.

În ceea ce priveşte secretul unei căsătorii care durează, Julia Roberts spune că nu are "niciun merit". De când şi-a găsit jumătatea, ea spune că timpul a trecut foarte repede. "Soţul meu este o fiinţă extraordinară. Este uşor de iubit, este amuzant şi sunt mereu fericită să-l revăd. Faptul că ne creştem copiii în bucurie şi armonie contribuie la plăcerea de a fi împreună. Sincer, nu mi-am dat seama cum a trecut timpul", a declarat actriţa.

Discretă privind viaţa sa privată, Julia Roberts declara în 2010 că Daniel Moder este "cel mai bun prieten" al ei. "Dar ştiţi, nu există niciun secret pentru a reuşi în căsnicie. Nu are nimic de-a face cu magia. Pur şi simplu am avut şansa să găsesc persoana împreună cu care să-mi construiesc viaţa", a mai spus actriţa.