15:04:46 16.04.2024
Stiri

Balonul Dodon s-a dezumflat

Opinii 20.11.2017 10:00 Vizualizări8371 Autor: Nicolae Negru
Balonul Dodon s-a dezumflat


Semne diacritice

Un duș rece, foarte rece, au oferit chișinăuenii socialiștilor și lui Dodon în persoană la referendumul de ieri din municipiul Chișinău, inițiat de PSRM cu scopul de a-l demite pe primarul general Dorin Chirtoacă. Prezența la vot nu a atins nici măcar cifra voturilor obținute de Zinaida Greceanîi, candidatul PSRM, la alegerile din 2015. Ceea ce vorbește despre faptul că electoratul socialist trăiește, după alegerile prezidențiale, când a fost mobilizat de Putin, o mare și profundă dezamăgire.

Eșecul referendumului este pe atât de dezastruos, pe cât de importantă a fost pentru Dodon demiterea actualului primar. Este evident că referendumul s-a născut din sentimentul de revanșă al socialiștilor, bătuți până acum, în 2011 și 2015, de Chirtoacă. Dar și din senzația că ei se află pe val, din iluzia lui Dodon amețit de putere că „poporul” abia așteaptă să-i facă un semn ca să meargă după el. Însă, fără sprijinul PD, balonul Dodon s-a dezumflat. În loc să-l urmeze cu entuziasm, chișinăuenii l-au ignorat cu indiferență, cu dispreț. Și s-ar putea ca și provincia să procedeze la fel în alegerile parlamentare din anul viitor.

Rezultatele negative ale referendumului se răsfrâng și asupra celorlalte partide proruse, PCRM, PN, care s-au alăturat PSRM îndemnând alegătorii se meargă la secțiile de votare. În compania partidelor proruse poate fi inclus și PPDA, care, formal, a lăsat alegătorii să decidă „de sine stătător şi în ce mod vor acţiona pe 19 noiembrie: vor participa sau nu la referendum, vor vota pro sau contra”, dar în realitate a pus umărul la desfășurarea referendumului.

„În eventualitatea unui referendum realizat, anume cei cu boicotul vor fi primii la depunere de… candidaturi”, a ironizat Andrei Năstase, trădându-și astfel adevărata atitudine față de boicot, confirmată și de comportamentul activiștilor PPDA, care au chemat direct chișinăuenii și în mass-media, și pe rețelele sociale să meargă și să voteze pentru demiterea lui Chirtoacă. A fost o eroare enormă a lui Năstase, această conlucrare abia camuflată cu Dodon. Dacă ne amintim și de relațiile pe care le-au avut liderii Platformei DA, PSRM și PN în perioada protestelor, de disponibilitatea cu care a acceptat Năstase ideea de a înăbuși „țambalul integrării europene” și de a alunga „tricolorul românesc”, „eroarea” de duminică nu mai pare întâmplătoare.

Lidera PAS, Maia Sandu, a avut intuiția politică să reziste presiunilor de a renunța la boicot, fiind învinuită, când aluziv, când direct, dar fără temei, de complicitate cu Plahotniuc. PAS a câștigat pe plan politic, atrăgându-și considerația proeuropenilor și unioniștilor, cărora le aparține victoria simbolică de ieri.

Deși de jure este partea câștigătoare în acest referendum, Chirtoacă nu are motive de triumf, fiind în situația unui naufragiat din prostie, care a fost salvat ca prin miracol, într-un hal fără de hal, provocând în cel mai bun caz compasiune. Însă nu este exclus și nu ne-ar mira ca Ghimpu să-și atribuie victoria de duminică. S-ar face de râs o dată în plus. Chirtoacă trebuie să se gândească serios la demisie, dacă va fi condamnat de prima instanță. Doar dacă va fi achitat, va avea dreptul moral să se întoarcă la Primărie.

Din punct de vedere strategic, cel mai mare câștigător e PD, care a contribuit decisiv la inițierea referendumului (plătindu-i, posibil, lui Dodon pentru că a sărit în ajutor la schimbarea sistemului electoral). Însă nu în faptul că Primăria va fi condusă, până se va decide soarta lui Chirtoacă, de Silvia Radu, care nu putea fi instalată în funcția de primar interimar fără implicarea lui Plahotniuc, constă câștigul adevărat al PD, cum crede multă lume, indusă în eroare și de liderii DA, care astfel își camuflează complicitatea cu forțele prorusești. Primăria este, de fapt, o mare povară în plus pentru liderul PD, dacă acesta într-adevăr dorește să se „reabiliteze”, să demonstreze că nu este un monstru. Ar fi sinucigaș pentru el să dorească altceva.

Eșecul rușinos al socialiștilor dă apă la moara PD, îl umilește, îl temperează pe Dodon, căruia puterea i s-a urcat la cap. În lumina zilei de ieri, pretenția lui de a obține împuterniciri suplimentare, de a transforma Republica Moldova în republică prezidențială, după modelul rusesc, provoacă zâmbete indulgente, dacă nu hohote de râs.



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md