Echipa Moldova.org, printre câștigătorii Laboratului de Inovații Media din Kiev

Echipa Moldova.org este una dintre cele 3 echipe câștigătoare ale Laboratului de Inovații Media “Gamification și implicarea publicului”care a avut loc în acest weekend la Kiev.

Ideea echipei, din care fac parte reporterele Ana Gherciu și Victoria Colesnic și programatorul Alex Gogu, a fost aleasă spre finanțare și va fi dezvoltată în perioada următoare. Aceasta presupune realizarea unui plug-in WordPress care va crește interacțiunea dintre cititori și conținut. Instrumentul va fi implementat, în prima etapă, pe Moldova.org, iar ulterior va putea fi folosit și de alte instituții media.

Menționăm că nouă echipe din Ucraina, Georgia și Moldova au participat la Laboratorul de Inovații din Kiev. Evenimentul a reunit reprezentanții redacțiilor din cele trei țări pentru a dezvolta împreună modele și instrumente care să permită instituțiilor media să utilizeze mai eficient conținutul multimedia și să sporească implicarea publicului online.

Cele mai convingătoare trei idei de proiecte au primit granturi a câte 2.000 de dolari, câte unul pentru fiecare țară.

Mă visez în presă de pe la 15 ani. Tot atunci am început să public în ziare pentru elevi, să particip la proiecte radio. Am fondat reviste studențești, platforme online, ador Social Media. Am dus un blog activ peste zece ani și nu-mi imaginez să treacă o zi fără să scriu câteva rânduri. Am preluat administrarea Moldova.org în 2012 și nu mi-e frică să-l numesc proiectul vieții. Nu mai am timp pentru reportaje, eseuri și toate textele pe care visez să le scriu pentru Moldova.org, dar sunt fericită că pun umărul prin proiectele pe care le dezvoltăm la existența acestei echipe care documentează, scrie și publică materiale cu care ne mândrim.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.