Hariri a fost primit de preşedintele Franţei 'cu onorurile cuvenite unui prim-ministru', la câteva ore după sosirea sa la Paris, venind de la Riad. Înainte de a-l primi pe Saad Hariri, Macron a avut o convorbire telefonică cu preşedintele libanez Michel Aoun, care i-a mulţumit 'pentru acţiunea Franţei în favoarea Libanului', a indicat preşedinţia franceză.

Vizita la Paris este prima deplasare peste hotarele Arabiei Saudite pe care o efectuează Saad Hariri după anunţul demisiei sale, pe 4 noiembrie la Riad, şi are loc pe fondul speculaţiilor conform cărora el a fost ţinut în arest de către autorităţile saudite.Preşedintele Libanului, Michel Aoun, a anunţat în mai multe rânduri că va accepta sau va respinge demisia lui Hariri numai după ce acesta revine în ţară. Franţa, fostă putere colonială, a făcut presiuni asupra lui Saad Hariri pentru a reveni în Liban şi a-şi clarifica poziţia legată de demisie.

Anunţul demisiei premierului libanez a survenit într-o perioadă de tensionare a relaţiilor între puterile regionale Arabia Saudită şi Iran, care susţin părţi beligerante diferite în mai multe conflicte din Orientul Mijlociu.