Sorin Moisă părăsește grupul socialiștilor și se alătură PPE; Cere și demisia lui Dragnea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Europarlamentarul PSD Sorin Moisă, raportor pentru relaţiile comerciale cu Republica Moldova, a anunţat sâmbătă, pe Facebook, că pleacă din PSD, solicitându-i şi liderului partidului, Liviu Dragnea, să demisioneze de la şefia formaţiunii şi de la preşedinţia Camerei Deputaţilor, avertizând că, în caz contrar, România va fi izolată pe plan european şi i se va tăia finanţarea europeană.

Moisa, raportor pentru relaţiile comerciale cu Republica Moldova, a anunțat și că părăsește grupul socialiștilor și se alătură PPE, în calitate de independent.

„Sub conducerea lui Liviu Dragnea, PSD a dezgropat, reactivat şi adaptat la contextul actual al României o parte din reflexele îndelung cultivate în anii naţional-comunismului pe care le speram definitiv depăşite. Doar în 1990 partea cea mai reacţionară din FSN mai folosise acest discurs, pentru a-l abandona apoi şi ea şi a se legitima prin discursul integrării României în Uniunea Europeană şi NATO. Acum suntem din nou în situaţia în care străinul rău conspiră împotriva României, în care Bruxelles-ul este ostil şi inamic românilor, multinaţionalele îi exploatează pe români, George Soros este aliat cu diverse cancelarii occidentale pentru a scoate lumea în stradă şi se ocupă personal să comită diverse nedreptăţi împotriva domnului Dragnea”, a scris Sorin Moisă pe pagina personală de Facebook.

Sorin Moisă cere demisia lui Liviu Dragnea de la şefia PSD şi a Camerei Deputaţilor.

”Chiar dacă la finalul procesului nu i s-ar dovedi vinovăţia, poziţia lui Liviu Dragnea în fruntea partidului şi a Parlamentului României a devenit nesustenabilă oriunde în lumea civilizată. Pe 13 noiembrie, frecventabilitatea europeană şi internaţională a PSD, atât cât a fost ea construită în ultimii 20 de ani, a fost spulberată. Asocierea OLAF cu ancheta DNA este devastatoare şi face ridicolă teoria complotului <>. Dat naibii, <> ăsta dacă a preluat şi controlul instituţiei europene antifraudă. Chiar dacă în sufletul lui s-ar şti nevinovat, singurul act cu adevărat patriotic pe care îl poate face acum Liviu Dragnea, dacă într-adevăr iubeşte România, este să se retragă”, mai spune Sorin Moisă.

El părăsește grupul socialiștilor și se alătură PPE.

„Demisia din PSD va fi însoțită de demisia imediată din Grupul S&D, și renunțarea la toate dosarele încredințate de acesta din urmă. Multe partide politice din Grupul S&D, în ultimii ani, s-au mutat spre o stângă radicală cu care nu am afinități decât cel mult în materie de pură speculație intelectuală. Legătură mea solidă cu Grupul S&D era delegația PSD, o delegație pragmatică, situată în zona moderată, centristă, a S&D. Odată această legătură desfăcută, mă voi alătura, că independent, Grupului PPE, care în ultimii ani a ocupat terenul de la centrul spectrului politic, eliberat în mod neinspirat de S&D. Președintele Juncker al Comisiei Europene este cel mai bun și vizibil exemplu al acestei tendințe de mișcare înspre centru a PPE, chiar și după ruperea, de către S&D, fără că eu să fi fost întrebat sau să fi priceput vreodată de ce, a „marii coaliții” cu PPE din prima jumătate a mandatului euro-parlamentar”, a mai precizat Moisă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...