La 19 noiembrie curent va avea loc referendumul local de revocare a primarului general al municipiului Chișinău.
Comisia Electorală Centrală informează că astăzi, 18 noiembrie, este ultima zi când alegătorii din municipiu pot verifica corectitudinea întocmirii listelor electorale atât în localurile secţiilor de votare, cît şi online, accesând pagina web a Comisiei www.cec.md, rubrica ”Verifică-te în RSA”.
Potrivit legislaţiei electorale, alegătorul se poate adresa la biroul electoral al secției de votare, ce corespunde domiciliului sau reședinței sale, pentru a solicita, în baza documentelor doveditoare, includerea sau excluderea din listă, corectarea erorilor comise la înscrierea datelor despre sine ori despre alţi alegători.
Amintim că alegătorul poate fi înscris numai într-o singură listă electorală şi la o singură secţie de votare în baza actelor ce atestă domicilierea sa în perimetrul secţiei de votare respective.
Persoana care are domiciliu și reședință valabilă, se înscrie în lista electorală ce corespunde secţiei de votare în a cărei rază teritorială aceasta îşi are reşedinţa.