Cât costă cea mai scumpă sticlă de vin vândută vreodată

Cea mai scumpă sticlă de vin vândută vreodată este The Setting Wines Alexander Valley Cabernet Sauvignon. 350.000 de dolari a plătit pentru ea un colecţionar de vinuri privat din Mississippi.

Vinul a fost creat de Jesse Katz, un vinificator celebru din SUA, pentru agentul de la Holliwood Shep Gordon. Acesta a donat-o fundaţiei caritabile a bucătarului Emeril Lagasse, Carnivale du Vin, care în fiecare an organizează un eveniment caritabil. Sticla de 750 ml avea chiar şi autograful agentului, iar eticheta a fost concepută chiar de el, potrivit Gustarte.

Jesse Katz este cel mai tânăr creator de vinuri din America. În 2010 s-a alăturat companiei Lancaster Estate, iar în 2012 şi-a înfiinţat propria cramă, Devin Proof. De atunci a avut pe lista de clienţi o mulţime de celebrităţi. Justin Timbelake şi Jessica Biel sunt doar două dintre vedetele care au apelat la Katz pentru a le realiza vinul pentru recepţia dată în cinstea nunţii.

Fundaţia lui Emeril Lagasse susţine cauze legate de copii. Anul acesta au strâns peste 1,5 milioane de dolari.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.