BNM aprobă tranzacția prin care Banca Transilvania și BERD vor achiziționa 100% din capitalul Victoriabank

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Banca Națională a Moldovei a eliberat Băncii Transilvania din România permisiunea pentru achiziționarea, împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, a pachetului de acțiuni ce reprezintă 100% în capitalul social al Victoriabank.

În prezent BERD deţine un pachet de 15% din acţiunile Victoriabank, la fel şi în cazul Băncii Transilvania, unde este cel mai mare acţionar.

Este cel puţin a treia tentativă BERD de a prelua pachetul majoritar de acţiuni de la Victoriabank, după cea din 2005 şi 2015. În urmă cu doi ani, Guvernul şi Parlamentul au blocat tranzacţia pe motiv că urma să fie amendată legislaţia, fapt ce a trezitnedumerirea celor de la BERD.

Banca Transilvania este a doua cea mai mare bancă din România şi nucleul Grupului Financiar BT. Activitatea sa este organizată pe trei linii principale de business: Corporate, IMM şi Retail. Banca are 2,2 milioane de clienți, peste 7.000 de angajaţi şi peste 500 de sedii. Grupul BT are expertiză în Republica Moldova din 2008 datorită subsidiarei BT Leasing MD, lider de piață în Republica Moldova în funcție de valoarea finanțărilor de mijloace fixe acordate în leasing.

Victoriabank, controlată până recent de oligarhul Vladimir Plahotniuc, se află în prezent sub administrarea specială a Băncii Naționale din cauza problemelor cu creditele neperformante.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...