Ministerul Educației va monitoriza și preveni fenomenul de violență asupra copiilor în instituțiile de învățământ

school-violence

Pe 16 noiembrie, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a lansat două publicații referitoare la protecţia copilului faţă de violenţă în instituţia de învăţământ și a demarat o serie de instruiri în domeniul prevenirii violenței pentru specialiștii responsabili de protecția copiilor din organele locale de specialitate din domeniul învățământului din toate raioanele.

În debutul evenimentului, ministra Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a menționat că asigurarea unui mediu școlar sigur și protectiv, capabil să prevină violența și să intervină în identificarea, referirea și asistența copiilor victime ale violenței este unul din obiectivele Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Specialiștii responsabili de protecția copiilor prezenți la eveniment au apreciat lansarea celor două publicații, menționând că acțiunile de prevenire a violenței au un caracter de lungă durată și trebuie să fie constante. Totodată, specialiștii au apreciat continuitatea ministerului în demersul de a asigura un mediu protector pentru copil prin intermediul formării și oferirii adulților a instrumentelor cu care să muncească.

Cele două publicații lansate recent conţin cadrul metodologic de prevenire a violenţei faţă de copil şi tot pachetul de acte normative în domeniul protecţiei copilului faţă de violenţă în instituţia de învăţământ. Acestea urmează să fie folosite în instruirile profesioniștilor și distribuite în fiecare școală.

# Ghidul metodologic „Prevenirea violenței în instituția de învățământ” are un caracter practic și propune angajaților instituției de învățământ un set de măsuri organizaționale și de informare în scopul prevenirii violenței, precum și algoritmi de acțiune pentru identificarea factorilor violenței, intervenția în situațiile de abuz și asistența părților implicate, în conformitate cu cadrul normativ în vigoare.

# Culegerea de acte normative „Protecția copilului față de violență în instituția de învățământ” prezintă într-o singură publicație acte legislative relevante în domeniul protecției drepturilor copilului, scopul final al acesteia fiind buna cunoaștere și aplicare a normelor juridice.

Publicațiile au fost elaborate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova în colaborare cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Organizația Internațională „Salvați Copiii” (Save the Children), și publicate cu susținerea Institutului UNESCO pentru tehnologii informaționale în educație.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente