Trimite e-mail | Printeaza
Economie
16.11.2017

MIEPO invită companiile autohtone la Expoziția din Orientul Mijlociu dedicată produselor perisabile, World of Perishables

MIEPO companiile autohtone, ce produc sau exportă fructe, struguri de masă, legume în stare proaspătă la Expoziția din Orientul Mijlociu dedicată produselor perisabile, World of Perishables, care se va desfășura în perioada 5-7 decembrie 2017, în Dubai, Emiratele Arabe Unite.

World of Perishables este unul dintre cele mai mari târguri din Orientul Mijlociu la care vor participa peste 300 de expozanți din 20 de țări ale lumii, o platformă perfectă pentru a interacționa cu cei mai mari furnizori locali și internaționali de fructe și legume, o oportunitate perfectă pentru descoperirea noilor tehnologii și a ultimilor tendințe ale sectorului.

Expoziția este finanțată de către Organizația pentru Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) în parteneriat cu Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct” și Proiectul Agricultura Performantă în Moldova finanțat de USAID.

Pentru a participa în concurs este necesar:

să faceți cunoștință cu Criteriile de eligibilitate a companiilor-participante:
Companie autohtonă ce produce și/sau exportă fructe, struguri de masă, legume în stare proaspătă, conforme standardelor de calitate pe piețele țintă;
Dispune de cantități omogene de fructe și/sau legume depozitate în acest sezon (2017 – 2018) de soiuri solicitate pe piețele alternative (Orientul Mijlociu și alte țări din Asia, Africa de Nord);
Are capacitate de sortare (facilități proprii sau servicii prestate de către terți);
Este dispusă să exporte conform cerințelor internaționale de calitate și siguranță a alimentelor;
Este dispusă să inițieze un program de lucru cu cumpărătorii en-gros din piețe alternative: (Orientul Mijlociu și alte țări din Asia, Africa de Nord);
Face parte dintr-o asociație profesională de produse;
Se obligă să furnizeze organizatorilor informațiile referitoare la numărul și contactele stabilite, tranzacțiile efectuate și lecțiile învățate în urma participării la eveniment;
Poate delega reprezentanți cu cunoștințele tehnice, logistice și financiare necesare pentru a putea asigura comunicarea la nivel profesionist cu potențiali parteneri – comercianți de fructe și legume proaspete;

Se obligă să acopere costurile ne-acoperite de către organizatori.
să completați formularul și să-l transmiteți până la data de 20 noiembrie 2017 pe adresa electronică vcodreanu@moldovafruct.md

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus