„Autorităţile române au declarat că este un dosar pe fapt şi că este iniţiat nu de altcineva decât de Platon, care este condamnatul şi care, ştiţi foarte bine, că a adus dezastru Republicii Moldova şi nu doar în sistemul financiar-bancar. Să lăsăm toate autorităţile, indiferent din ce ţară sunt, inclusiv cele din România, să investigheze tot ce consideră ele că trebuie să investigheze. La momentul potrivit vom vedea care sunt deciziile”, a declarat Candu.

„Eu nu am fost contactat de autorităţile din România. Ştiindu-mi activitatea mea precedentă şi cea actuală, sunt sigur că pot răspunde pentru acţiunile mele”, a adăugat finul lui Plahotniuc.

Precizăm că Jurnal TV a intrat în posesia unei ordonanţe de începere a urmării penale, emisă în luna aprilie a acestui an de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de la Bucureşti. Ancheta îl vizează pe şeful PD, Plahotniuc, este iniţiată pe mai multe articole: constituirea unui grup infracţional, şantaj, înşelăciune şi spălare de bani.