Pe banca acuzaţilor direct din penitenciar! Învinuiţii ar putea fi audiaţi în cadrul proceselor prin transmisiune live

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Persoanele învinuite în cadrul unor dosare penale, aflaţi în arest preventiv, ar putea fi audiate în cadrul şedinţelor de judecată direct din penitenciar, prin intermediul unei transmisiuni live. Despre aceasta a informat ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, în cadrul unor audieri organizate în cadrul şedinţei Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului privind gradul de realizare a procesului de reorganizare a instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova.

Astfel, în cadrul şedinţei, membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Nina Cernat s-a referit la necesitatea de revizuire a hărții de amplasare a instanțelor judecătorești prevăzute în Legea adoptată în 2016, motivând că la repartizare nu s-a ținut cont de accesibilitatea redusă în clădiri, amplasarea penitenciarelor din zonă, specificul local al populației și prezența încăperilor destinate arhivelor.

În context, ministrul Justiției a informat că toate chestiunile invocate vor dispărea odată cu implementarea tuturor prevederilor de reorganizare, care presupun și digitalizarea arhivelor, înregistrarea video a ședințelor transmisiunea directă în penitenciar, fără a fi nevoie de deplasarea deținuților etc.

La fel, Vladimir Cebotari a menționat că, potrivit noii legi votate în anul 2016, sistemul judecătoresc include 15 instanțe de judecată, patru Curți de Apel și Curtea Supremă de Justiție, iar reorganizarea instanţelor judecătoreşti și reamplasarea acestora se efectuează treptat în baza unui plan de acțiuni.

„Pentru toate instituțiile nou-create au fost identificate terenuri sau clădiri pentru reamplasare. Pe parcursul anului curent au fost stabilite sediile de amplasare a judecătoriilor Chișinău, Orhei, Edineț, Hâncești, Cahul și Căușeni”, a spus ministrul Vladimir Cebotari în cadrul audierilor la comisia parlamentară de profil.

Potrivit lui, judecătoria Chișinău va include toate instanțele din cele cinci sectoare ale capitalei și se vor afla într-o singură clădire, dotarea căreia deja a început. Iar Judecătoria Centru a început activitatea în noul sediu din 13 noiembrie curent.

De asemenea, ministrul Cebotari a specificat că, în prezent, este în proces de elaborare noul standard al instanței judecătorești, cu asistența Consiliului Europei. „Pentru anul 2018 este planificată proiectarea energetică a tuturor clădirilor”, a precizat Vladimir Cebotari.

În context, deputații s-au interesat de activitatea Agenției de administrare a instanțelor de judecată, acțiunile care urmează a fi realizate, dar și respectarea termenelor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...