Unioniștii cer suplimentarea orelor școlare dedicate înființării și activității Sfatului Țării

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La 100 de ani de la fondarea Sfatului Țării, primul for legislativ al Basarabiei, unioniștii de la „UNIREA – ODIP” cer Ministerului Educației, Culturii și Cercetării suplimentarea orelor școlare dedicate înființării și activității Sfatului Țării.

Potrivit lui Vlad Bilețchi, președintele „UNIREA – ODIP”, întrucât anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înființarea Sfatului Țării, este necesar ca tânăra generație să cunoască și să marcheze acest eveniment important pentru istoria neamului nostru.

În acest sens, unioniștii solicită printr-un demers organizarea unor activități de marcare a 100 de ani de la constituirea Sfatului Țării în incinta instituțiilor de învățământ pre-universitare şi lecții deschise, ore de clasă, gazete de perete și esee dedicate istoriei Sfatului Țării.

Unioniștii mai cer ore suplimentare de istorie și dirigenție, în care profesorii vor aprofunda cunoștințele elevilor cu privire la înființarea și activitatea Sfatului Țării.

„Considerăm că dacă în fiecare instituție de învățământ vor fi organizate astfel de activități, tinerii ar deveni mult mai informați și ar conștientiza necesitatea promovării celor mai importante valori ale neamului, precum spiritul patriotic, cultura, limba română. Mizăm mult pe receptivitatea autorităților și sperăm ca acest demers să fie un prim pas pentru ca tânara generație să cunoască în detalii adevărata istorie a neamului nostru”, a declarat președintele „UNIREA – ODIP”, Vlad Bilețchi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...