Doi indivizi au furat telefonul mobil de la un copil de 10 ani. Unde a fost găsit telefonul// VIDEO

Părinţii unui minor de 10 ani au solicitat intervenţia Poliţiei capitalei, după ce copilul acestora a devenit victima a doi hoţi de buzunare. Incidentul a avut loc pe o stradă din sectorul Buiucani al capitalei.

În cadrul investigaţiilor, s-a constat că indivizii au sustras telefonul mobil în valoare de 4 000 lei din buzunar în timp ce au iniţiat o discuţie cu minorul, iar după aceasta au fugit într-o direcţie necunoscută.

Ulterior, poliţiştii au depistat camere de supraveghere care au surprins suspecţii fugind, fiind recunoscuţi de către minor.

Aceştia au fost localizaţi şi încătuşaţi, fiind escortaţi la Inspectorat pentru audieri, unde şi-au recunoscut vinovăţia.

Potrivit lor, telefonul mobil al victimei a fost vândut în lombard, de unde a fost ridicat de către poliţişti şi returnat victimei.

În acest sens, Poliţia capitalei avertizează administraţiile caselor de amanet să evite procurarea bunurilor de preţ fără acte de provenienţă sau de la persoane dubioase. Iar părinţii sunt rugaţi să-şi instruiască copiii în vederea evitării situaţiilor de risc, precum şi implicarea acestora în discuţii cu persoane necunoscute.

Actualmente bănuiţii cu vârstele de 19 ani şi respectiv 37 ani, originari din raionul Edineţ, sunt cercetaţi penal pentru pungăşie şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 4 ani.