„Democraţii din nou mint şi se eschivează. Purtătorul de cuvânt şi finul lui Plahotniuc spun una şi aceeaşi privind dosarul penal din România în legătură cu organizarea unui grup criminal care este condus de oligarh. Spun că dosarul penal ar fi fost pornit pe fapte, dar nu în privinţa „marelui politician moldovean”. Perla de la Candu: autorităţile române sunt obligate să facă asta în privinţa oricărei plângeri. Tot ei spun că Plahotniuc a făcut o solicitare în România şi a obţinut un răspuns că nu este vizat nici într-un dosar penal. Aceste îndreptăţiri nu au nicio logică. Platon a fost deputat şi a avut unele tranzacţii comune cu Plahotniuc. Diferenţa dintre el şi Shor, care a făcut un autodepunţ după care Filat a fost condamnat, este că unul e condamnat şi altul este în libertate, fiind primar de Orhei”, a scris vicepreşedintele Platformei DA pe pagina sa de Facebook

„Plângerea a fost depusă pe 3 august 2016, iar dosarul a fost intentat pe 17 aprilie 2017. Vedem că mai mult de jumătate de an procurorii români au verificat aceste informaţii şi doar după asta au pornit urmărirea penală. Astfel, procurorii români au găsit destule dovezi pentru asta. Şi Plahotniuc, Candu, Iaralov sunt deja figuranţi în acest dosar”, a adăugat Alexandru Slusari.
 
Totodată, vicepreşedintele Platformei DA menţionează că solicitarea despre care au vorbit oamenii din anturajul lui Plahotniuc nici măcar nu există: „Dacă Plahotniuc a făcut această solicitare, de ce nu a prezentat răspunsul obţinut? Acesta ar fi fost cel mai logic comentariu. Dacă această hârtie ar fi existat, toate emisiunile lui Plahotniuc ar fi fost dedicate exclusiv acestui subiect şi ar fi fost discutat orice semn de punctuaţie din ea. Acum coordonatorul va încerca în orice mod, inclusiv cu ajutorul prietenilor săi din România, să obţină acest document, dar care va avea indicată o dată din trecut. Faptul rămâne fapt. Purtătorul lui de cuvânt a vorbit fără a prezenta nicio probă”.
 
„Vreau să remarc şi lipsa reacţiilor din partea Procuraturii noastre privind această noutate. Îmi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă astfel de informaţii ar fi fost despre liderii opoziţiei. Arestările s-ar fi început până la finalul emisiunii. A tăcut şi preşedintele. El trăieşte cu trecutul, fiind cointeresat mai mult de istorie, decât de situaţia actuală din ţară”, a conchis Alexandru Slusari.
 
Precizăm că oligarhul Vladimir Plahotniuc este vizat într-o anchetă penală în România. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) de la Bucureşti a deschis dosar penal, în care este vizat şeful PD, sub aspectul săvârşirii de constituire a unui grup infracţional, şantaj, înşelăciune şi spălare de bani.

Jurnal TV a intrat în posesia unei ordonanţe în acest sens, care a fost făcută publică în cadrul unei ediţii speciale a Cabinetului din Umbră.

Ordonanţa a fost semnată pe 17 aprilie de procurorul român Raluca Negulescu, care a dispus începerea urmăririi penale în urma unei sesizări depuse de Veaceslav Platon la 3 august 2016.

„În plângerea penală sunt vizate mai multe personaje din anturajul lui Plahotniuc: Candu, Iaralov şi alţii din gaşca lor”, a menţionat jurnalistul Val Butnaru.