Cazul soldatului nord-coreean care a dezertat luni este încă o cifră dintr-o statistică ce însumează, începând cu 1998, 31.000 de evadări din Coreea de Nord, relatează Newsweek.
Potrivit Ministerului Unificării de la Seul, în acest an, până în prezent, au fost înregistrate 880 de cazuri de trecere ilegală a graniței intercoreene. Majoritatea dintre oamenii care au fugit din Coreea de Nord au vârsta curpinsă între 20 și 39 de ani, conform informațiilor oficiale. Cele mai multe persoane sunt femei.
Exemplele de dezertări, precum cel de luni, sunt destul de rare. Agenția Yonhap notează că, între ianuarie și august 2017, doar 3,5% dintre refugiații nord-coreeni provin din armată sau din administrația guvernamentală de la Phenian.
Mai mult de 75% dintre refugiați provin din două provincii din apropiere de segmentul de frontieră cu China – Hamgyong și Ryanggang.
„Majoritatea fug din cauza sărăciei. Dar trebuie să fim atenți la un fenomen: faptul că și cei care au o situație stabilă în Coreea de Nord aleg să evadeze din țară”, a explicat pentru Yonhap un parlamentar sud-coreean, Park Byeong-seug.
Un raport ONU din luna martie a acestui an preciza că mai mult de 10 milioane de nord-coreeni suferă de malnutriție. O amintire comună a multor refugiați din Nord este aceea a foametei care i-a împins să mănânce iarbă de pe marginea drumurilor, coji de copac, pudră de porumb și chiar ciuperci otrăvitoare.
Salariul mediu al unui nord-coreean este de 1-2 dolari/ lună, potrivit NK News.
Cum se evadează din Coreea de Nord?
Cei care nu vor să se aventureze prin Zona Demilitarizată (opțiunea ieftină, dar și cea mai periculoasă), au o altă variantă, însă foarte scumpă și extrem de obositoare: călăuzele. Multe dintre călăuze fac parte chiar dintre refugiații nord-coreeni. Câteva mii de dolari, atât costă evadarea prin culoarul chinez.
Refugiații sunt ajutați să traverseze râul Mekong pentru a pătrunde în China, se arată într-o amplă investigație din Washington Post. Urmează un drum de 80 de ore prin Vietnam, de-a lungul frontierelor crepusculare cu Laos și Myanmar.
Alți nord-coreeni aleg provincia autonomă Changbai, despărțită de Coreea de Nord prin râul Tumen. Changbai este adesea punctul de pornire pentru cei care vor să ajungă în Coreea de Sud și sunt dispuși să parcurgă o călătorie epuizantă de șase săptămâni.
Însă evadările nu se petrec doar prin intermediul unui sistem de călăuze, ci și cu ajutorul activiștilor sud-coreeni. De obicei, operațiunile de evadare sunt organizate de NAUH, o organizație pentru drepturile omului. Unele evadări sunt finanțate de fundații creștine, subliniază Washington Post.
„Trebuie să știm cu exactitate locația punctelor de control, ca să le putem spune când și cum să treacă (frontiera – n.r.)”, a declarat pentru Washington Post un activist sud-coreean din NAUH, Kim Sang-hun. „Pot fi arestați oriunde și oricând. Deci, pentru a-i aduce în siguranță, trebuie să cunoaștem birocrația locală și modalitățile prin care o putem evita”, a adăugat Sang-hun.