/DOC/ Socialiștii la CC, iar Partidul Nostru la Procuratură. Ilian Cașu a cerut investigarea legalității numirii Silviei Radu

13 noiembrie 2017, ora 18:01

Potrivit lui Cașu, „Nistor Grozavu fiind numit în funcția de primar general interimar prin decizia CMC Chișinău și executând interimatul funcției nu avea competența legală să numească un alt primar interimar”.

Cașu susține că Grozavu, care este cercetat penal, este vulnerabil și există probabilitatea influențării sale, iar legalitatea acțiunilor acestuia trezesc o bănuială rezonabilă de comitere a acțiunilor de depășire și abuz de serviciu. Astfel, „decizia de numire în funcție nu este argumentată, este emisă fără a ține cont de cercetări și analize, precum nu a fost motivată nici necesitatea strategică stringentă de numire a Silviei Radu în funcția de primar general interimar al mun. Chișinău”, – se menționează în sesizare.

Menționăm că anterior Partidul Socialiștilor a depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care au cerut ca Curtea să se expună asupra numirii de către un primar interimar a altui primar interimar.

Reamintim că la 6 noiembrie prin decizia primarului interimar Nistor Grozavu, în funcție de viceprimar au fost numiți consilierul din partea PPEM Ruslan Codreanu și Silvia Radu. Ulterior, Grozavu a renunţat la împuternicirile sale de primar interimar, locul lui fiind luat de Silvia Radu. Potrivit mai multor experți, în Primărie Radu reprezintă interesele președintelui Partidului Democrat, oligarhului Vladimir Plahotniuc.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram