Atacatorul a aruncat în aer un vehicul cu explozivi în preajma convoiului, în districtul Daman din Kandahar, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei, Matiullah Hilal, citat de agenţia DPA.

Printre militarii străini ar putea exista victime, 'dat fiind că unele dintre vehicule au fost avariate', a indicat Hilal.

Comandamentul misiunii NATO 'Resolute Support' nu a comentat deocamdată incidentul. Atacul nu a fost încă revendicat.

La 15 septembrie, un militar român a fost ucis şi alţi doi răniţi într-un atac sinucigaş cu bombă împotriva convoiului lor în provincia Kandahar, aminteşte DPA.

În cursul dimineţii de luni, cel puţin opt poliţişti afgani şi-au pierdut viaţa într-un atac al talibanilor în vestul ţării, la Farah, capitala provinciei cu acelaşi nume, unde se constată recent o intensificare a violenţelor.