Scriitorul Igor Guzun: „Nu-i de ajuns să fii mai bun decât alții, trebuie să fii azi mai bun decât tine, cel de ieri”

guzun

Igor Guzun s-a născut la 12 septembrie 1968. Este scriitor și director al Agenției de PR și publicitate „URMA ta” din Chișinău, fondator al portalului Stiripozitive.eu și autorul blogului Aiciscriu.eu. Între prima sa carte, „De azi într-o săptămână” (1997), și cea mai recentă, „VINIL” (2015), s-au așternut aproape două decenii, însă acești ani nu au fost ani de tăcere, ci de experiențe în tot ceea ce înseamnă viață și scris. Cartea care i-a adus notorietate – „VINIL” – rezumă Moldova, cu farmecul și paradoxurile ei. În acest interviu Igor Guzun explică de ce nu a devenit sportiv sau pictor, așa cum se antrenase să devină și de ce face ceea ce face acum.

– Povestiți-ne despre copilăria dvs. Unde ați copilărit?

– Din câte îmi aduc aminte, am copilărit în satul Recea, raionul Râșcani. Pe vremea noastră erau mulți scriitori originari din raionul Râșcani: Spiridon Vangheli, „tatăl lui Guguță”, Aurel Ciocanu, tatăl lui Doru Ciocanu și alții. La intrarea în satul Recea este un izvor care se numește Izvorul Eminescu și era într-un fel o nedreptate ca un sat cu un izvor Eminescu să nu aibă un scriitor. Pe parcursul vieții m-am gândit să elimin această nedreptatea și să devin scriitor. Mai ales că, în îndepărtatul an 1986, poetul Aurel Ciocanu a scris: „Nu se putea ca un sat care poartă atâta cinste Poeziei să nu-și îndemne copiii să pătrundă în tainele cuvântului ales. L-a îndemnat, deci, și pe Igor Guzun”. Iar dacă am reușit, rămâne de văzut…

– Cum a apărut pasiunea dvs. pentru scris?

– Legenda spune următoarele lucruri despre aceasta. În clasele superioare, atunci când ești în prag de adolescență și trebuie să-ți alegi o profesie, te gândești ce să faci mai departe.

Cred că atunci m-am întrebat ce să fac mai departe, pentru că între timp făcusem o școală de atletism. Alergam pe distanțe medii de 3.000 și 5.000 de metri și performanțele mele erau că nu ajungeam ultimul la finiș. Aveam însă un coleg de clasă care era mai bun la alergări, era chiar campion și atunci m-am gândit că trebuie să-mi aleg o altă activitate în care să fiu eu mai bun. Între timp, am făcut și o școală de pictură, la care am mers împreună cu un prieten de-al meu, acum devenit sculptor cunoscut în țară, Ioan Grecu.

La un moment dat mă gândeam să devin artist plastic, dar am văzut că el este mai bun în pictură și în sculptură și am spus: „Se pare că el este mai bun decât mine”. Așa s-a întâmplat și cu orele de muzică la acordeon pe care le-am făcut și acum nu mai țin minte să cânt nicio melodie. Totuși, într-o zi am descoperit că mi se potrivește să pun cuvintele unele lângă altele și din asta să se contureze ceva strălucit sau interesant. Și mi-am zis: „Cred că asta e pentru mine și voi fi mai bun decât toți colegii și prietenii mei”. Cu anii, am devenit mai bun ca ei, mai bun poate decât alții care scriau. Iar la o vârstă am constatat că nu-i de ajuns să fii mai bun decât alții, dar trebuie să fii azi mai bun decât tine cum ai fost ieri. Aceasta cred și acum, și mai am și bănuiala că pot face. Drumul meu către scrierea cărților a fost mai lung, pentru că, de fapt, cărțile se scriu nu doar din cap, ci și din inimă și din experiențele pe care le trăiești. Către scrierea cărților am mers prin jurnalism. Am făcut 10 ani de jurnalism în presa scrisă, la revista „Săptămâna”, care există și acum. Am predat apoi jurnalismul vreo 10 ani sau poate chiar mai mulți la Universitatea de Stat. Și după aceasta m-am gândit că trebuie să-mi urmez drumul meu și asta fac acum. Scriu texte, cărți și fac împreună cu echipa mea de la „URMA ta” multe alte lucruri legate de scris.

– De ce ați decis să vă retrageți din presă în anul 2002, după ce ați lucrat timp de 10 ani în acest domeniu?

– Am vrut să încerc noi experiențe, să văd dacă pot să-i învăț și pe alții. Dacă aș începe de la început, cred că nu aș vrea să mai trec prin aceleași emoții pe care le-am trăit atunci când eram tânăr și mă aflam în fața altor oameni tineri de la universitate și trebuia să le spun ce să facă și cum să facă. Mi-am dat seama pe parcurs că probabil temperamentul meu sau construcția mea este că nu pot face același lucru ani și decenii la rând. Trebuie să fac ceva nou, să descopăr, să testez, să învăț între timp, să-i învăț pe alții, să inventez, să am idei și să strâng în jurul meu și al nostru, echipe care să realizeze – cu entuziasmul lor și cu experiența mea – toate acestea.

Acum un deceniu am considerat că misiunea mea la universitate s-a încheiat. Am rămas prieten cu oamenii de acolo și, atunci când mă invită, merg să le vorbesc tinerilor și să facem împreună lucruri care să-i ajute în profesie. Viața e un șir de alegeri, pe care le faci la anumite intersecții: la un an, la doi, cinci, zece…

 

PC: Cartea „Vinil”
PC: Cartea „Vinil”

– Dacă vi s-ar propune să reveniți în presa scrisă, ați accepta?

– Nu (râde). Este o vorbă: „În aceleași ape, nu te poți întoarce a doua oară”. Fără să te fi udat. Dacă ai trăit o experiență, ai învățat din ea, probabil, nu mai ai prea multe de învățat acolo. Lucrurile acum s-au schimbat foarte mult. Posibil, unul dintre motivele pentru care m-am retras din predatul jurnalismului este că genul de jurnalism pe care l-am făcut și l-am promovat noi, generația noastră, s-a predat, s-a schimbat. Sunt acum alte valori, accente, rigori, aspirații. Și atunci m-am gândit că pot face altceva, care îmi poate aduce bucurie mie și altora.

– Care a fost scopul lansării portalului www.stiripozitive.eu?

– Una dintre ideile care s-a aflat la baza acestui proiect a fost următoarea: într-un peisaj media în care există mai multe vești proaste, în care știm mai mult despre oamenii care mor decât despre cei care trăiesc și creează, este loc și pentru vești bune. Într-un peisaj media în care aflăm despre lucruri care probabil că nu sunt prea esențiale pentru viața noastră, de exemplu, că cineva a reușit să slăbească sau că și-a schimbat coafura ori prietenul sau prietena, care de fapt nu sunt de interes public și nici de interes chiar personal, trebuie să existe și o platformă în care oamenii să-și spună bucuriile și să povestească despre ceea ce au făcut ei bun și valoros. Nu are cum să fie de mare rating lucrul ăsta, dar atâta timp cât există nevoia noastră și a multor oameni pentru un asemenea tip de media, lucrăm cu entuziasm la www.stiripozitive.eu și avem în acești cinci ani un partener de tradiție – Fundația Est-Europeană.

 

igor guzun

– De ce ați ales să creați un blog, având în vedere că sunteți scriitor?

– Că sunt scriitor, asta încă trebuie să demonstreze și cărțile pe care le scriu. Blogul a fost un instrument care mă ajută să merg pe drumul ăsta. Am venit din presa scrisă, în care pe vremuri scriai un text și așteptai o zi, o săptămână sau o lună ca să fie publicat, dar astăzi blogul îți permite ca asta să se întâmple mult mai repede, chiar aproape imediat, cu avantajele și dezavantajele acestui proces.
Acum comunicarea este în mare parte pe online și ideile tale sau ceea ce faci ajunge instant la oameni prin intermediul rețelelor și mediului online. Din acest motiv m-am gândit să-mi fac un blog și l-am făcut: www.aiciscriu.eu. Recent, la sfârșitul lui octombrie a împlinit șapte ani. Acolo scriu ce am citit și mi-a plăcut, ce am scris eu și cred că s-ar putea să placă altora. Blogul mă ajută să-mi mențin în formă mintea și inima.

– Ce-i mai trebuie unui scriitor pe lângă talent?

– E clar că muncă! Talentul e o chestie care e mai degrabă o aplecare pentru un anumit tip de activitate. Mai e nevoie să îți placă lucrul ăsta, dar… Clar că muncă, unde e mai grea, unde e mai ușoară, depinde de ceea ce îți propui să faci și unde să ajungi.

Georgeta Fînaru, Școala de Studii Avansate în Jurnalism

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente