CM 2018: Tunisia și Maroc, ultimele echipe africane calificate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Naționalele de fotbal ale Marocului și Tunisiei s-au calificat la Cupa Mondială 2018 din Rusia, după meciurile pe care le-au jucat sâmbătă în preliminariile zonei africane.

În Grupa C, Marocul s-a impus cu scorul de 2-0 pe terenul rivalei sale pentru calificare, Cote d’Ivoire, prin golurile din prima repriză ale lui Nabil Dirar (minutul 25) și Medhi Benatia (30). Echipa marocană, antrenată de francezul Herve Renard, avea nevoie de un egal pentru a merge în Rusia.

Marocul obține astfel a cincea sa calificare la un Mondial. „Leii din Atlas” au fost ultima oară la un Mondial la ediția din 1998.

Naționala ivoriană fusese prezentă la ultimele trei Mondiale.

În aceeași grupă a avut loc sâmbătă un meci fără miză, Gabon — Mali, încheiat 0-0.

Marocul a încheiat grupa cu 12 puncte, fiind urmat de Cote d’Ivoire, 8 puncte, Gabon, 6 p, și Mali, 4 p.

În Grupa A, Tunisia a obținut punctul de care avea nevoie pentru calificare, remizând acasă cu Libia, scor 0-0.

Tunisia a devansat cu un punct naționala RD Congo, care a învins pe teren propriu Guineea cu 3-1. Pentru învingători au marcat Ousmane Sidibe (62, autogol), Jonathan Bolingi (90+2, penalty) și Neeskens Kebano (90+3), iar pentru învinși, Karamokoba Keita (71).

Tunisia a încheiat grupa cu 14 puncte, urmată de RD Congo, 13 p, Libia, 4 p, Guineea, 3 p.

Tunisia va disputa anul viitor al cincilea său turneu final de Cupă Mondială, ultima sa prezență datând din 2006.

Cele cinci naționale care vor reprezenta Africa la Mondialul de anul viitor sunt Egipt, Nigeria, Senegal, Tunisia și Maroc.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...