Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Dentista şi gramatica

Dentista şi gramatica

”Irina!”, îmi aud strigat numele cu un ”i” perfect. Nici nu ştiu de câte ori i-am corectat pe americani, spunându-le că numele meu se pronunţă ”Irina” şi nu ”Airina” şi argumentând prin faptul că aceeaşi literă ”i” se află la începutul numelui meu şi la mijloc. Numai Dumnezeu ştie de ce în engleză aceeaşi literă în acelaşi cuvânt se pronunţa diferit. Mă ridic din fotoliu să văd cine este „lingvistul” care mi-a pronunţat corect numele. Când citesc pe etichetă numele doamnei – ”Irina” –, îmi dau seama că ea este ”my people”, de aceea şi ştie cum să pronunţe numele meu (de fapt, numele nostru, deoarece ambele suntem Irina). Sincer, chiar dacă nu observam numele ei pe etichetă, oricum îmi dădeam seama că e una de-a noastră. Părul ei blond, decolorat şi atitudinea-i nepăsătoare, pentru că nici n-a încercat măcar să zâmbească, o trădează că e un ex-sovietic. Am răspuns cu un zâmbet şi m-am mirat de mine însămi: „Uite, dragă, ce m-am americanizat!”

“This way!” (”Pe aici”), spune igienistul meu dentar, punând accentul pe ”th”, care imediat se transformă în sunetul ”z”. Merg după ea şi ajung într-o odaie albă ce miroase a curăţenie. Mă simt confortabil. Îmi aduc aminte, când am vizitat prima dată un dentist în America, am fost oarecum surprinsă atunci când m-a întrebat înainte de procedură dacă mi-e frică. ”Frică?!”, m-am mirat eu. ”În comparaţie cu stomatologia sovietică, care se aseamănă cu inchiziţia? Nu, nu-mi este frică.”

Irina şi cu mine ne continuăm discuţia, trecând cu uşurinţă de la engleză la rusă şi viceversa. Accentul ei rusesc mă amuză şi îmi aduce un fel de confort, de parcă aş fi din nou acasă. Vrând-nevrând, compar accentele noastre. Eu, cu baza mea română, am un avantaj când vorbesc engleza, deoarece în română avem diftongi. Pentru noi sunetul ”w” se transformă uşor în ”ua”, pe când, la vorbitorii ruşi, oricum ai da-o, ”w”-ul englezesc devine ”v”. ”Vater” în loc de ”water” de fiecare dată! Îmi vine să râd când mi se fac complimente pentru accentul meu franţuzesc. Sărmanii oameni, se vede că nu au deloc aptitudini pentru limbi străine, dacă cred că accentul meu românesc este din Franţa.

În fine, m-am lăsat în fotoliu şi m-am pregătit pentru curăţarea dinţilor. Tiza mea Irina s-a aplecat deasupra mea şi m-a întrebat pe neaşteptate în rusă: ”Волосы красишь?” ”Da”, i-am răspuns eu ori în rusă, ori în română, deja nu mai ştiu. Lipsa unei „corectitudini politice” din partea ei era, într-un fel, plăcută. Ea mi-a pus o întrebare directă. Eu i-am dat un răspuns direct. Dacă e să fiu sinceră, mă simt mult mai incomod atunci când oamenii se uită lung la rădăcinile părului meu cărunt şi nu spun nimic. Atunci îmi pare că sunt amuzaţi de nişte păduchi care fac salturi mortale pe creştetul meu. Aş prefera să-mi spună sincer că e deja timpul să-mi vopsesc părul.

Irina îşi pregătise instrumentele şi era gata să înceapă treaba, când o asistentă, Vanessa, a intrat în cabinet s-o întrebe ceva. “I put on tray”, răspunde Irina. “I put it on the tray” („Am pus-o pe platou”, o corectez involuntar în mintea mea). Ca o rusoaică adevărată, ea omite articolul englez ”the”. Aceeaşi soartă o are şi articolul ”a” când spune: ”Take towel” („Ia şervet”) în loc de ”Take a towel” („Ia un şervet”).

Când Vanessa ne-a lăsat în pace, Irina îmi spune: ”Open mouth”, în loc de ”Open the mouth”. Zâmbesc ca răspuns. Se pare ca articolul ”the” pentru ea e ceva de prisos, dar este o mare diferenţă între ”Gură deschisă” şi ”Deschide gura”.  Apoi mă întreabă ce aromă prefer pentru a-mi lustrui dinţii: mintă sau cireaşă? Dar, fără a mă lăsa să răspund, alege ea aroma pentru mine: ”Cherry”. Nici nu mă pot supăra pe ea, căci, de fapt, mi-a luat cuvântul din gură. Desigur că cireaşă!

“Your problem, you make brown stains” („Problema ta – tu faci pete cafenii”), spune Irina, fără să observe că a pierdut verbul ”to be” (a fi). Petele cafenii de pe dinţii mei sunt consecinţa dragostei mele pentru cafeaua neagră. Dar fraza Irinei mă pune pe gânduri. Îmi închipui că undeva în lume există un loc în care se găseşte lână cafenie specială, din care eu împletesc pete cafenii. Lucrez din greu ca petele să fie frumoase şi aplicate egal pe toată suprafaţa dinţilor, şi sunt greu de curăţat. Altfel, ce fel de iubitor de cafea sunt eu?

Irina lucrează intens cu polizorul, curăţând petele încăpăţânate de pe dinţii mei, de parcă chiar viaţa mea ar depinde de asta. Polizorul face un vâj amuzant şi îmi atinge gingiile. Eu nu mă pot stăpâni şi încep a râde. Ea dă din umeri şi zâmbeşte: ”Tickles?” („Te gâdilă?”) ”Yeah! îi răspund, niciodată nu m-am gândit că gingiile pot să se gâdile”. Ea râde cu poftă şi dă din cap, confirmând: ”Tickles, tickles”. Am avut un moment de relaxare, prilejuit de gingiile mele „gâdiloase”, după care ea şi-a continuat misiunea. Când procedura era deja pe sfârşite, a înlocuit-o asistenta ei, Vanessa.

Vanessa se vede că era bine dispusă, căci începu să pălăvrăgească fără întrerupere. După dialogul cu Irina, engleza perfectă a Vanessei mă face confuză. Mi-a luat ceva timp să mă acomodez la un limbaj cu verbul ”to be”, articolele ”the” şi ”a” folosite impecabil. Dar când deja mă obişnuisem cu Vanessa, intră Irina în cabinet şi-mi încurcă din nou gramatica în capul meu cu o simplă întrebare: “You done?” („Gata?”)… Cred că nu există vreo forţă pe lume care ar putea s-o facă pe dentista mea să respecte gramatica engleză. De fapt, pentru mine a fost o plăcere, căci altfel cum aş fi avut o zi atât de amuzantă?

Irina VanPatten, Seattle, SUA