Michael Flynn, fostul consilier pentru securitate al președintelui american Donald Trump, este anchetat pentru că ar fi discutat despre o eventuală predare a clericului turc Fethullah Gulen către autoritățile de la Ankara, relatează presa americană. Ancheta procurorului special privind presupusa ingerință rusă în alegerile prezidențiale americane de anul trecut examinează aceste informații. FBI a cerut informații despre o întâlnire din decembrie 2016 dintre Flynn și reprezentanți turci din New York, la care s-a discutat despre transportarea lui Gulen cu un avion privat la o închisoare de pe o insulă turcească, a precizat pentru „Wall Street Journal” o sursă apropiată poliției federale americane. În acel moment, Flynn făcea parte din echipa de tranziție a proaspăt alesului președinte Trump.
Clericul Fethullah Gulen este acuzat de guvernul turc de orchestrarea puciului eșuat de anul trecut . El trăiește de mai mulți ani în Statele Untie unde are drept de ședere permanentă în timp ce Turcia cereacum insistent extrădarea sa.